Cum să îți educi copilul ca să devină milionar - #dozadesucces

Cum să îți educi copilul ca să devină milionar

family-810297_1280

Nu te grăbi să spui că fericirea nu este în bani.  Nu constă în bani, dar de cele mai multe ori, banii nu încurcă. Charles Tips, un binecunoscut investitor, scriitor și blogger, a povestit despre ce calități trebuie să le dezvolți în copilul tău pentru ca el să devină milionar. În articolul său, Charles a spus că comunică cu foarte multe persoane bogate și singur a crescut trei copii, deci știe despre ce vorbește.

Spuneți-le despre toate posibilitățile pe care le au

Poate, ei nu își doresc să devină milionari? Până la urmă, să devii milionar, nu e scopul principal în viață. Când îți spun despre asta, îmi reamintesc despre povestea unui băiat căruia îi plăceau la nebunie instrumentele muzicale, iar la un moment dat a reușit să facă din asta o afacere de milioane. Vorbește-le copiilor despre iubire, află ce le place și ce își doresc. Lumea ne oferă șansa să avem o viață pe care ne-o dorim. Iar să facem bani – nu e cea mai bună dintre ele.

Școala nu este atât de importantă

Dacă vrei ca copilul tău să fie unul obișnuit, oferă-i o educație obișnuită. Fiul meu cel mare a început să lucreze la 12 ani și pentru asta a părăsit liceul. S-a angajat într-o companie de publicitate și îi ajuta să facă filme. A călătorit o perioadă și a trăit în triburile Maya, creând un proiect împreună cu soția lui, care scria o carte despre ei doi.

După asta, a plecat în Cuba să facă un film. Iar după asta a avut numeroase profesii interesante. Pe nici una dintre ele nu i-am cumpărat-o – a fost alegerea lui.

Învață-i să-și iubească munca

Să fii bogat este greu. Să devii bogat, e și mai greu. Va trebuie să depui mult efort și să pierzi foarte multe ore lucrând. Nu le permite copiilor tăi să uite de asta, dacă vrei ca ei să aibă un venit destul de bunișor.

Învață-i să iubească oamenii

Unicul lucru care te va ajuta să devii bogat este să înveți să rezolvi problemele altor persoane. Atunci ei singuri vor dori să-ți dea bani. Trebuie să iubești și să respecți pe cei din jurul tău și de acest lucru să-i înveți și pe copii tăi. Nu le critica prietenii și bucură-te atunci când își fac noi cunoștințe.

Învață-i să fie generoși

Cel care vrea să primească mult, trebuie să ofere  mult. Odată, mă plimbam cu fiul meu în apropriere de oficiu. Nu departe de noi am văzut un bărbat care semăna cu un cântăreț de pe stradă. El cânta cu ajutorul lingurilor și o făcea destul de bine. Ne-am apropiat și am început să vorbim cu el. Am aflat că tocmai ce a fost eliberat din închisoare. I-am spus că acesta e un motiv bun de a sărbători.

Am venit împreună în oficiul meu, unde bărbatul a făcut un duș și a mâncat. I-am dat câțiva bani pentru ca să-și închirieze o cameră pentru o noapte. În drumul spre casă, i-am spus fiului că banii pe care i-am dat bărbatului, nu se compară cu timpul pe care i l-am acordat.

Arată-le minciuna, furtul și trădarea

Nu prin propriile exemple. Dar oricum ei trebuie să știe că lumea este plină de indivizi care vor amăgi, vor fura și vor înșela. Povestește-le despre ei și dă-le posibilitatea să se convingă de asta. O altă metodă nu este.

Fă-l proscris

Ești gata să-i distrugi copilăria pentru viitor? Nu trebuie să îți dau un exemplu mai bun decât acesta – aproape toți oamenii bogați au fost proscriși în copilărie, ignorați și într-un fel, exilați de societate. Oare merită așa sacrificii? Tu decizi.

Și, nu în ultimul rând, copii tăi trebuie să fie oameni respectabili. Cred că am descoperit cel mai efectiv mod de a învăța copii să respecte principiile morale și etice. De fiecare dată când mă rugau să îi ajut în situații dificile, le răspundeam că pot să afle și singuri soluții. Brutal? Probabil.

Dar asta îi va învăța să devină independeți și să își construiască viața cu valorile morale care sunt importante pentru ei. Uită de școli și universități. Ele nu vă vor învăța copii să trăiască.

Dar tu vei putea.

via

Ai găsit o greșeală? Selecteaz-o și apasă Ctrl+Enter.

Urmărește Doza de Succes pe Instagram și Telegram.


Mulțumim!

Editorii noștri au primit o notificare.