10 expresii puternice care îți vor schimba destinul
Lumea din jurul nostru este oglinda din interiorul nostru. Fiecare gând, fiecare acțiune, fiecare sentiment determină personalitatea noastră. Și fiecare dorință, pe care o păstrăm în noi, mai devreme sau mai târziu, găsește o modalitate de a prinde viață.
Iar toate acestea, cu ajutorul expresiilor zilnice ne pot programa creierul, corpul și sufletul pentru succes.
1. Eu sunt puternic
Încrederea că ești puternic – este una dintre cele mai puternice afirmații interioare. Acum poți să gândești că nu ești așa, însă repetarea constantă a acestei expresii te vor determina să crezi în asta. Știința demult a demonstrat că discuțiile cu tine însuți conduc la schimbări esențiale în creier.
Un exemplu strălucitor despre cum funcționează această expresie este boxerul legendar Muhamed Ali. Citește interviurile lui și vei vedea de câte ori folosea el aceastră frază. Într-un final, el a devenit puternic.
2. Astăzi sunt plin de energie și cu o dispoziție excelentă
Pozitivismul ia naștere în interiorul omului, dar nu se crează datorită factorilor externi și a circumstanțelor. Iar dispoziția se formează anume în momentul când ne trezim dimineața. De aceea, repetă această frază imediat ce te trezești.
Și ține minte: nimeni și nimic nu îți poate strica dispoziția, până când tu nu îi permiți.
3. Mă iubesc așa cum sunt
Se consideră că iubirea față de sine e cea mai sinceră și mai mare formă de afecțiune. Dacă omului nu-i place cine este, asta va avea un efect negativ asupra vieții lui. Îl va trage jos.
Dacă crezi că aceste cuvinte sunt despre tine și nu poți să te împaci cu defectele tale, permanent te învinuiești, atunci primește sfatul meu: repetă această frază de mai multe ori.
4. Am un corp sănătos, o minte strălucitoare și un suflet liniștit
Corpul sănătos începe de la sănătatea sufletului și a minții. Dacă în sufletul tău plâng pisicile, asta va influența negativ asupra minții și a corpului. Prin urmare, dacă unul dintre cele trei elemente se confruntă cu o problemă, întreg mecanismul va începe să funcționeze cu dificultate.
Principalul element care determină dacă omul este sănătos sau nu este însuși omul. Dacă te-ai convins că ai un suflet, un corp și o minte sănătoasă, înseamnă că așa și este. Dar dacă consideri că ești bolnav, așa vei ajunge în scurt timp.
5. Știu că pot să fac orice
Este anume ceea ce trebuie să-ți bagi permanent în cap cu orice preț. Asta e ceea ce trebuie să creadă fiecare persoană, pentru ca mai apoi să nu-i pară rău pentru anii trecuți în zadar.
6. Tot ce se face în viața mea, se face spre bine
Pericolele nu înseamnă circumstanțele sau momentele negative care au loc în viața noastră, dar atitudinea noastră față de ele.
Nu putem afla viitorul, dar putem să controlăm prezentul. Iar această afirmație ne poate ajuta.
7. Îmi construiesc viața singur
Ești în stare să cucerești orice munte dacă vei începe mai devreme să alcătuiești un plan de acțiuni pentru a obține succesul. Și da, succesul este o acțiune planificată și foarte rar întâmplătoare.
Fiecare zi ne oferă noi posibilități. Și tu poți să obții anume ceea ce îți dorești cel mai mult. Pentru că tu îți construiești viața, dar nu viața te construiește pe tine.
Începe-ți ziua cu gânduri pozitive că conduci în totalitate viața ta, iar în curând vei vedea câte lucruri impresionante se vor întâmpla cu tine.
8. Îi iert pe toți care m-au rănit în trecut și liniștit mă îndepărtez de ei
Asta nu înseamnă că am uitat ce mi-au făcut, dar asta înseamnă că deja nu mai contează. Lecția a fost învățată și concluziile au fost trase.
Capacitatea de a ierta e ceea ce îți permite să mergi mai departe, dar să nu suferi din cauza obidelor din trecut. Reacțiile tale la unul sau alte momente nu depinde de părerile celor din jurul tău.
Ești atât de puternic, încât poți ierta chiar și o mie de oamenii, chiar cu condiția că nici unul dintre ei nu te va ierta.
Repetă această frază de fiecare dată când nimerești într-o situație de conflict.
9. Întâmpin cu bucurie provocările, iar potențialul meu de luptă cu ele este nelimitat
Tu nu ai nici o limită, decât cele care trăiesc în interiorul tău. Ce viață îți dorești? Ce te oprește? Ce bariere ai construit în fața ta?
Această afirmație te va ajuta să treci peste limite.
10. Astăzi renunț la toate obiceiurile vechi și îmi voi face altele noi
Fiecare gând, fiecare acțiune a noastră ne definesc personalitatea și viața. Gândurile noastre și acținile ne formează obiceiurile. Noi suntem ceea ce facem.
Schimbându-ne obiceiurile, ne vom schimba viața. Iar această frază, pe care ți-o recomand să o spui la începutul zilei, îți va reaminti că astăzi a venit ziua să schimbi totul.