10 pași către fericire

Cine dintre noi nu visează să fie fericit? O casă mare pentru toată familia, bani destui pentru a călători în toată lumea, un job care să ne aducă satisfacție, membrii familiei sănătoși și desigur, o persoană iubită care să fie întotdeauna alături.

Doar că dorințele noastre nu corespund realității. De foarte multe ori întâlnim oameni simpatici și comunicabili, însă care suferă de lipsa unui om drag, oameni bogați care sunt răpuși de boli incurabile sau întâlnim oameni care pur și simplu își urăsc jobul și se simt nefericiți. Insuccesul dintr-un domeniu al vieții nu ne permite să ne simțim fericiți, iar noi ne grăbim să alăturăm gloatei de oameni nefericiți și obijduiți de viață.

A venit timpul să înțelegem că nimeni nu se naște fericit sau nefericit. Fiecare poate obține această stare a fericirii, dacă va merge în direcția corectă și, zi de zi, pas cu pas, va fi mai aproape de ceea ce își dorește cu adevărat. Dacă înțelegi acest fapt, dacă ești gata să depui efort pentru a fi fericit, noi îți vom spune cum să obții asta.

Răspunsul la întrebarea: «Cum să ai o viață armonioasă și fericită?», este foarte simplu. Trebuie să respecți doar 10 reguli simple. Tot ce trebuie este să îți dorești asta cu adevărat.

1. Iubește-te așa cum ești

Unul dintre cele mai simple sfaturi, dar pe care puțin îl respectă. Persoanei, căreia de la o vârstă fragedă i s-a spus că este urâtă, incapabilă de a face ceva și ghinionistă, îi va fi greu să crească o persoană care să aibă încredere în sine, capabilă să mute munții din loc. Însă dacă la acea vârstă fragedă nu înțelegem ce înseamnă complexele, devenim mai maturi, trebuie să le identificăm și să începem lucrul asupra lor.

Să te iubești pe sine nu înseamnă să fii egoist sau să îți ierți toate faptele urâte pe care le faci. Să te iubești înseamnă să nu te autodistrugi. Înseamnă că te descoperi pe tine însuți, să îți înțelegi neajunsurile și limitele și să muncești ca să le îndepărtezi, să îți înțelegi punctele forte, să le dezvolți și să le prețuiești.

2. Nu avea așteptări prea mari de la cei din jurul tău

Dese ori ne simțim nefericiți pentru oamenii apropiați nu corespund standardelor pe care le avem față de ei. Copiii se supără pe părinți pentru că ei nu le-au asigurat acea viață fără nevoi, iar părinții se supără pe copii pentru că nu au făcut acea facultate și nu au obținut acea profesie pe care ei și-au dorit-o sau nu își trăiesc viața așa cum și-au dorit părinții.

În drumul spre recunoaștere a propriei individualități, noi suntem pur și simplu obligați să recunoaștem individualitatea oamenilor din jurul nostru. Ei sunt așa cum sunt și să ne supără pe ei pentru o anumită trăsătură a caracterului lor este pur și simplu banal. Este mai corect să îi iubești și să îi prețuiești pentru ceea ce sunt și că în momentele grele ale vieții sunt ei cei care îți vin în ajutor. Anume ei sunt cei care te-au ajutat să devii un om de succes, să ai mai multă încredere în sine și să fii mai fericit.

3. Găsește-ți un job pe plac

Dacă să facem un sondaj în care să întrebăm oamenii dacă primesc satisfacție de la jobul lor, 9 din 10 vor răspunde sincer să au un job neplăcut, însă nu se concediază pentru că trebuie să își câștige bani pentru un trai normal și pentru a-și întreține familia. Oare ăsta nu este o cauză a faptului că avem atât de mulți oameni nefericiți? Pentru că jobul – este acel domeniul căruia îi dedicăm jumătate din viața noastră! Și dacă ne vom trezi în fiecare dimineață cu gânduri negative despre job, iar seara venim acasă încărcați de stres și nemulțumire, atunci niciodată nu vom mai fi fericiți.

Există vreo soluție în acest caz? Da. Mulți oameni ar fi mai fericiți dacă vor avea mai multă încredere și respect față de sine și vor decide să-și găsească acel job care într-adevăr le va aduce fericire. Cu siguranță există un lucru de care ești pasionat, pentru care ești gata să-ți sacrifici timpul liber și care îți va aduce satisfacție și bucurie.

4. Găsește-ți un hobby după plac

Este bine să ai un job preferat, însă uneori trebuie să te mai și odihnești. Fericit este acel om care are un hobby preferat. E acea acțiune care îl face să se simtă liber și ușor, îi permite să se întâlnească cu prietenii și să-și petreacă timpul între oameni interesați.

Și chiar nu contează că ar fi vorba de colecționarea monezilor, crearea hainelor sau participarea la diferitor meciuri, pescuit, yoga sau construcția casei visurilor tale. Dacă ești cu adevărat pasionat de o anumită activitate, poți fi numit un om fericit.

5. Ia-ți un animal de companie

Unele persoane sunt categoric împotriva animalelor de companie, motivând că nu au destul timp pentru copii, nu tocmai pentru o pisică sau un câine. Însă, conform experiențelor, oamenii care trăiesc alături de animalele de companie sunt mai fericiți, în comparație cu cei care nu le posedă.

Da, animalele de companie înseamnă cheltuieli mai multe, atât financiare cât și de timp și atenție. Însă patrupezii ne vor face viața mai colorată, ne vor oferi căldură și fidelitate. Iar prezenta unui câine în viața noastră ne va îmbunătăți viața, deoarece vom fi nevoiți să mergem la plimbări în aer liber.

Mai mult decât atât, animalele de companie îi va face pe copii noștri să crească oamenii responsabili, buni, grijulii și să iubească natura. Iar acestea sunt niște calități bune pentru o viață frumoasă.

6. Odihnește-te și relaxează-te

În goana după o viață asigurată și rutină, uităm să ne odihnim și să ne relaxăm. Iar oboseala adunată ne strică starea de bine și ne crează senzația că suntem nefericiți. Prin urmare, pentru ca organismul și creierul nostru să perceapă o viață armonioasă, trebuie să ne odihnim mai mult. Doar că și aici mulți greșesc confundând odihna sănătoasă cu navigarea pe net, privirea televizorului sau somnul.

Cu siguranță toate astea trebuie să existe în viața ta, însă nu trebuie să uiți și de alte modalități de odihnă. Fă-ți o regulă ca măcar o dată pe săptămână să te întâlnești cu prietenii sau să îți vizitezi rudele, să petreci timpul discutând cu cei dragi, să mergi la cinema sau în excursii.

7. Învață să uiți tot ceea ce este rău

Fiecare dintre noi avem o valiză plină de speranțe eșuate și supărări pe oamenii care odată ne-au jignit sau ne-au rănit. Obidele, minciunile sau dezamăgirile sunt niște piedici în viața noastră, ne fac nefericiți făcându-ne să ne amintim de momentele în care am avut de suferit.

Trebuie pur și simplu să treci peste aceste încercări. Învață-ți lecția și mergi mai departe. Crede-mă, după aceste eșuări, vei avea parte de momente fericire. Trebuie doar să crezi în tine și în forțele tale.

8. Nu invidia

Comparându-te cu cei din jurul tău, nu vei deveni mai bun. Invidia va distruge totul în interiorul tău. Invidia nu este ceva genetic, ci este o calitate pe care ne-au „cultivat-o” părinții  și oamenii din jurul nostru.

Poți scăpa de invidie foarte simplu. Dacă ai decis că a venit timpul să trăiești în armonie cu cei din jur – jumătate din problemă este rezolvată. A rămas doar să nu te mai compari cu cei din jur, recunoscând individualitatea fiecăruia dintre noi. Și să nu stai locului, ci să descoperi cât mai multe în fiecare zi, dezvoltându-te.

 

9. Fotografiază momentele fericite

În viața noastră nu sunt atât de multe momente de neuitat, din acest motiv ar fi bine ca să imortalizezi aceste momente. Primul pas al bebelușului tău, odihna plăcută alături de prieteni, plimbările romantice cu iubitul/iubita, momentele vesele, care peste ani te vor face să zâmbești – toate acestea merită să fie fotografiate și păstrate pentru amintiri.

10. Nu te mai plânge

Nu este nimic rău să te plângi de ceva, pentru că sunt momente în care avem nevoie ca cineva să ne asculte durerea și să ne ofere un anumit sprijin. Însă aici este vorba despre persoanele care permanent se victimizează și caută să fie compătimite. Rolul de „victimă” nu este doar o metodă de manipulare, însă și o metodă de a atrage în viața ta mai mult rău. Un asemenea rol niciodată nu te va face să fii fericit.

Încetează să te mai plângi și să-ți expui nemulțumirile, renunță la rolul de victimă, încearcă să îți rezolvi singur problemele. Toți oamenii trec prin momente dificile, toți sunt testați de soartă la un moment dat.

Trebuie să înțelegem că fericirea este un proces lung de muncă.

Ai grijă de tine! 

Sursa

Ai găsit o greșeală? Selecteaz-o și apasă Ctrl+Enter.

Distribuie pe facebook Distribuie pe facebook

Primește noile articole pe mail prin intermediul FeedBurner de la Google

Mulțumim!

Editorii noștri au primit o notificare.