12 jocuri inventate de creierul tău, cărora ești obligat să le faci față - #dozadesucces

12 jocuri inventate de creierul tău, cărora ești obligat să le faci față

pexels-photo (1)

Creierul nostru, cel în care noi avem încredere și de care suntem mândri, ne amăgește asigurându-ne că ceea ce este corect – este incorect, iar ceea ce nu ne place – de fapt, iubim cu ardoare. Înțelegerea acestor șiretlicuri este foarte importantă pentru autodezvoltarea noastră.

1. Aș fi fost mai fericit dacă aș fi muncit mai puțin

Creierul nostru dese ori face trimitere la acest argument, convingându-ne că noi am fi fost mai fericiți dacă nu am fi fost nevoiți să muncim. Ne imaginăm viața noastră plină de distracții și ne amăgim gândindu-ne că asta ne-ar fi făcut mai fericiți. În realitate însă, veselia este de foarte multe ori principala cauză a tristeții și a depresiei. Noi suntem ființe muncitoare și creatoare. Trebuie să găsim soluții la probleme, să ne dezvoltăm pentru a fi fericiți.

2. Nu sunt eu vinovat, ei sunt

Mintea noastră încearcă să ne convingă că nefericirea noastră este din cauza oamenilor din jurul nostru. Suntem gata să aruncăm cu învinuiri în stânga și în dreapta. Sau începem să ne simțim vinovați pentru nefericirea altora. Însă noi trebuie să ne luăm responsabilitatea asupra vieții noastre și să facem tot posibilul pentru a o îmbunătăți. În acel moment când realizăm câtă responsabilitate avem față de noi și de viața noastră, abia atunci reușim să punem temelie pentru fericire.

3. Pentru ca să fiu fericit, trebuie doar să aflu care este secretul fericirii

De fapt, nu există nici un secret, nici al fericirii, nici al succesului. Oricât de multe cărți nu ar fi fost scrise la acest subiect, nimeni nu poate spune care este adevărata rețetă ale acestora. Simpla fericire omenească nu există. Noi singuri ne creem viitorul pe care ni-l dorim, formăm strategii și muncim din greu pentru realizarea lor. Nu au existat niciodată drumuri scurte.

4. Dacă aș fi avut…

Creierul nostru încearcă să ne convingă că am fi putut fi mai fericiți dacă am fi avut cariera respectivă, casa perfectă, o mașină adevărată și încă câte ceva de acest gen. Nu este nimic rău să avem astfel de dorințe, însă asta nu ne face automat veseli. Pentru că asta trece repede. Cel care își dorește o fericire de lungă durată trebuie să înțeleagă că butoiul cu dorințe nu are fund și niciodată  nu poate fi umplut.

5. Îmi place ceea ce este și nu vreau să fac schimbări

Gândindu-ne în așa fel, creem premise pentru a suferi eșecuri. Viața este o călătorie plină de schimbări. Pe unele dintre ele le controlăm, pe altele nu. Să încercăm să ne împotrivim acestor schimbări ar însemna să ne predestinăm eșecului. Schimbările sunt inevitabile. Trebuie să învățăm să le acceptăm și să încercăm să ne adaptăm cât mai ușor cu putință.

6. Dacă ceva nu s-a întâmplat cu mine, nu se va mai întâmpla niciodată

Creierul nostru intră în panică la doar câțiva pași de succes. Perseverența este foarte importantă pentru obținerea fericirii. Nu permite niciodată creierului tău să te amăgească și să accepți înfrângerea. Nu știi ce îți poate aduce ziua de mâine. Doar o singură zi – este tot de ce ai nevoie pentru a realiza cel mai mare vis al tău.

7. Voi evita lucrurile care nu-mi plac

De regulă, acestea sunt sarcinile dificile. Din păcate, se întâmplă deseori să renunțăm la ceea ce ne poate aduce reușită. Ce lucru ai lăsat baltă?  De ce? Atacă tot ce îți iese în cale și vei reuși să aprinzi focul succesului în viața ta.

8. Lumea este periculoasă și cu mine se poate întâmpla orice

Creierul nostru ne spune că sunt o mulțime de lucruri care nu se lasă controlate. De exemplu, catastrofele naturale, criminalitatea, criza economică. Frica este o emoție puternică, cu ajutorul căreia creierul nostru încearcă să ne controleze. Trebuie să găsim noi argumente și să avem încredere în ele pentru a fi liberi și a fi fericiți.

9. Voi decide atunci când voi ști ce trebuie să fac

Cu cât gândești mai mult cu atât mai greu găsești răspuns la întrebarea ta. Analiza riscurilor, a posibilităților, crearea unui plan – toate acestea nu vor avea nici un efect dacă nu vor fi puse în acțiune. Foarte puține ori avem informația necesare pentru a lua decizii. Nu permite creierului tău să îți întindă o capcană.

10. Știu că nu trebuie să fac, însă…

Creierul nostru încearcă să ne amăgească, negând consecințele viciilor noastre. „Știu că nu trebuie să fumez, însă asta mă ajută să slăbesc” sau „Știu că nu am voie să mănânc asta, însă dacă nu voi savura tot ce îmi doresc, ce fel de viață mai este asta”. Problemele de sănătate nu sunt altceva decât provocări pentru fericirea noastră.

11. Se împlinesc doar visele celor care au noroc

Conștiința noastră ne spune povești despre cum că noi am fi jucării în mâinile sorții. Asta ne duce la gândul că nimic frumos în viața asta nu se mai poate întâmpla. Crede în visul tău cu toată inima și vei fi uimit, cât de des, în drumul spre el, vom întâlni fericirea.

12. Niciodată nu am putut

Creierul nostru ne minte spunându-ne că nu suntem capabili de nimic. Nu te lăsa amăgit. Creierul nostru este foarte creativ și poate să ne amăgească cu ușurință, dacă îi vom permite. Suntem plini de potențial, trebuie doar să fim mai perseverenți și creativi pentru a trece peste toate. Dacă crezi că ești capabil să faci ceva, ai dreptate.

SURSA

Ai găsit o greșeală? Selecteaz-o și apasă Ctrl+Enter.

Urmărește Doza de Succes pe Instagram și Telegram.

Mulțumim!

Editorii noștri au primit o notificare.