15 trucuri psihologice pe care trebuie să le știi
- Atunci când mai multe persoane râd, fiecare va privi instinctiv la cea care îi este mai simpatică sau pe care îl consideră persoană apropiată.
- Atunci când trebuie să faci ceva foarte important sau care necesită concentrare maximă, mestecă gumă sau chiar mănâncă ceva. Asta va creea un sentiment de securitate pentru că de obicei, noi mâncăm atunci când nimeni și nimic nu ne afectează.
- Dacă cineva este furios pe tine, iar noi reușim să rămânem calmi, atunci furia lui va deveni și mai puternică. Chiar și așa, mai târziu acestei persoane îi va fi rușine pentru comportamentul său.
- Dacă o persoană răspunde evaziv la întrebările pe care i le adresezi, atunci încetează să-l mai întrebi ceva. Pur și simplu privește-l în ochi în tăcere. S-ar putea ca el să înțeleagă că răspunsul nu te-a satisfăcut și va continua să vorbească.
- Mimicile feței se pare că pot nu doar să apară ca o consecință a sentimentelor, dar și să trezească aceste sentimente. Feedback-ul este întotdeauna ireversibil, așa că dacă vrei să fii fericit, dar să-i faci fericiți și pe cei din jurul tău, zâmbește mai des.
- Este mai bine să ignori utilizarea în discuții sau scrisori a frazelor gen „eu cred că” sau „sunt de părere că”. Ele sunt înțelese de la sine, doar că aduc un sentiment de neîncredere în vorbele tale.
- Înainte de un interviu important ar fi bine să-ți imaginezi că de intervievator te leagă o prietenie veche. De noi depinde cum vor fi înțelese cuvintele noastre, stările noastre de cel care ne ascultă.
- Dacă ne vom obliga să ne bucurăm din plin de o întâlnire cu cineva, atunci, la următoarea întâlnire această persoană va fi mai bucuros să ne vadă. ( Observă reacția câinelui tău atunci când te întorci de la muncă și te vei convinge)
- Oamenii sunt gata să ofere împrumuturi mai mici, după ce ni le-au refuzat pe cele mari.
- Foarte multă informație poți afla din modul în care interlocutorul tău îți ține picioarele. Dacă vârfurile degetelor stau în direcții opuse față de noi, asta, de regulă, înseamnă că această persoană abia așteaptă să sfârșească discuția cu noi.
- Mulți dintre noi au participat la ședințe unde au avut loc scene când un angajat, un coleg este dur criticat. În asemenea situații, cel mai bine este să te așezi lângă el. Practica arată că astfel el își va stăpâni furia și intenția de a ataca, sau cel puțin va fi mai „moale”.
- Multe dintre persoane nu deosebesc gloria față de încrederea în sine. Dacă vei învăța să arați că ai încredere, oamenii vor fi atrași de tine.
- Un sfat foarte important pentru cei care activează în domeniul serviciilor: ar fi bine să-ți pui în spate o oglindă. Oamenii vor începe să se comporte mai adecvat, asta deoarece oamenilor nu le place să se vadă furioși și neglijenți.
- Este foarte bine să observi ce culoare au ochii unei persoane atunci când faci cunoștință cu ea. Ea, inconștient, va simți o simpatie față de tine după acest contact vizual.
- Atunci când mergi la prima întâlnire, ar fi binevenit să îți duci partenerul într-o locație de divertisment. În rezultat, emoțiile pozitive căpătate în urma acestei experiențe vor fi asociate cu tine.