1. Profesia

Potrivit unui studiu anonim, efectuat de psihologul Kevin Dutton, cei mai mulți psihopați se află între oamenii care au următoarele funcții/profesii:

  • director general;
  • avocat;
  • reprezentat media (radio sau TV);
  • specialist în vânzări;
  • chirurg;
  • jurnalist;
  • polițist;
  • slujitor al bisericii;
  • chief;
  • funcționar public.

Evident că de aici nu trebuie să facem concluzia că fiecare director sau avocat are o problemă de personalitate. Cel mai probabil, ajungând în aceste funcții, psihopaților le este mai ușor să-și dezvolte potențialul și să obțină succes.

2. Preferă să lucreze noaptea

Potrivit studiului Creatures of the night: Chronotypes and the Dark Triad traits, publicat de cercetătorii australieni în 2013, psihopații tind să fie bufnițe decât ciocârlii. O asemenea concluzie a fost făcută pentru toți reprezentanții așa-numitei triade întunecate.Ei, pe lângă psihopați, se alătură persoanele care le sunt caracteristice narcisismul și Machiavellianismul.

Cercetătorul Peter Jonason a explicat că reprezentanții „triadei întunecate”, ca și mulți alți prădători, preferă partea întunecată a zilei, atunci când toți dorm și sunt mult mai vulnerabili.

3. Nu cască

Căscatul care este molipsitor este asociat empatiei. Însă, cum bine știm, psihopații nu sunt empatici. Din acest motiv sunt puține șansele ca ei să caște după cineva. Studiul american Contagious yawning and psychopathy,  realizat în 2015, confirmă în totalitate acest lucru.

4. Preferă mâncarea cu gust amar

Cercetarea Individual differences in bitter taste preferences are associated with antisocial personality traits, publicată în anul 2015, a demonstrat că psihopații și sadiștii preferă mâncarea amară. Prin urmare, cei care beau tonic sau cafea neagră ajung în vizor.

5. Și totuși infractor

Și chiar dacă a fost demonstrat faptul că nu toți psihopații au un comportament antisocial, există printre infractori mai mulți psihopați. Unele studii Psychopathy among prisoners in England and WalesPsychopathy/antisocial personality disorder conundrum și Psychiatric morbidity among sentenced prisoners: prevalence study in Iran,   arată că cifrele sunt diferite: 7%, 15% sau 20% dintre infractori sunt psihopați.

Concluzia

Totuși, unul sau două semne dintre cele enumerate mai sus nu demonstrează că o persoană are dereglări psihice. Însă, dacă sunt observate mai multe semne, iar persoana are un comportament caracteristic psihopaților, cred că e un motiv de gândire.

Sursa