5 sfaturi care vor dăuna afacerii tale - #dozadesucces

5 sfaturi care vor dăuna afacerii tale

business-561388_1920

Probabil deja ai auzit foarte multe recomandări de la consultanții în business și de la alți oameni „din domeniu”, însă în realitate aceste sfaturi nu funcționează. Mai mult decât atât, ele pot dăuna afacerii tale. De această părere este Clate Mask, fondatorul și CEO al companiei Infusionsoft, valoarea căreia atinge 100 milioane de dolari. Cred că ar fi bine să-i cunoști părerea.

Clate spune că cea mai bună metodă de a primi cât mai multe sfaturi este să îți deschizi propria afacere. Pe de o parte, fără aceste sfaturi lui i-ar fi fost dificil că facă din Infusionsoft o companie de succes. Însă problema constă în faptul că cea mai mare parte din aceste sfaturi nu i-au fost de folos lui Clate, iar unele chiar i-au adus pierderi. Mai jos îți voi prezenta câteva dintre sfaturile care, potrivit lui Mask, ar putea dăuna afacerii tale:

1. Nu crea o legătură emoțională cu angajații tăi

Nu este vorba de relații de cuplu. Mi-a fost recomandat să nu fiu prieten cu angajații mei, să păstrez distanța între mine și ei. Pe de o parte acesta este un sfat bun, însă în cazul meu nu a funcționat. Odată ce îți deschizi o afacere, ai posibilitatea să intri în contact cu foarte multă lume interesantă. Munca ta devine mult mai atractivă și plăcută dacă în timp ce o practici petreci timpul cu oameni pe care îi placi și cu care ești prieten.

2. Treci peste hotarele pieții țintă

Infusionsoft se ocupă cu deservirea businessului mic, însă câțiva ani în urmă a apărut tentația de a mări spațiul de influență către companiile mari. Mi-au recomandat să trec peste scopul propus și obțin clienți mai mulți. Însă eu eram de părere că nu voi putea schimba ceea ce a stat la temelia companiei. Toți angajații mei erau obișnuiți cu clienții din micul business și nu vroiam să-mi pierd puterile. Am renunțat la acestă idee. Și am avut de câștigat mai mult decât alții.

3. Automatizează deservirea clienților

În industria marilor tehnologii a apărut următoarea tendință – de a limita la minim contactul uman cu clienții. Asta ar aduce economii majore. Probabil acesta este un sfat bun pentru companiile mari, care deservesc firme mari, însă clienții noștri au nevoie de ajutorul nostru și sunt gata să plătească pentru el. Fii atent. Odată ce vei trece la deservirea automatizată a clienților, o mică greșeală din neatenție și ei vor fi nemulțumiți.

4. Nu îți atrage familia și prietenii în afacerile tale

Am fondat Infusionsoft împreună cu frații mei. Când oamenii au aflat despre acest lucru și-au exprimat scepticismul. Se pare că toți sunt de părere că businessul apărut în familie nu va rămâne decât o afacere de familie și atât. Eu sunt de părere că să lucrezi împreună cu prietenii și familia este o idee bună. Încrederea care este între prieteni, între membrii unei familii, te poate ajuta în momentele dificile. Atunci când începi o afacere, vei avea nevoie de ajutorul oricărei persoane care ți-l poate oferi.

5. Nu lua credite

Nu sunt adeptul împrumuturilor, însă într-o afacere sunt necesare surse financiare din exterior pentru a te putea dezvolta. Datorită banilor împrumutați ai putea să dezvolți mai rapid afacerea și asta poate fi un lucru benefic. Dacă banii împrumutați merg în beneficiul clienților tău, colaboratorilor, angajaților, partenerilor, acționarilor, trebuie să te gândești bine la asta. Dese ori văd antreprenori care au un venit anual de la 500.000 la 3.000.000 de dolari, care din principiu evită orice tip de credite. Eu cred că majoritatea fac o greșeală deoarece în așa mod își taie singuri posibilitățile de dezvoltare. Dacă businessul tău este unul stabil și se dezvoltă, atunci nu este nimic rău dacă ai lua credite.

Clate spune, de asemenea, că alegerea sfaturilor bune și rele este o activitate proastă, pentru că nimeni nu poate fi întotdeauna corect. Pentru cineva, sfaturile de mai sus pot fi idei perfecte. Nu lua sfaturile și ideile cuiva ca o ultimă instanță. fiecare business este unic, iar tu trebuie să ai mai multă încredere în forțele proprii și în intuiția ta.

SURSA

Ai găsit o greșeală? Selecteaz-o și apasă Ctrl+Enter.

Urmărește Doza de Succes pe Instagram și Telegram.

Mulțumim!

Editorii noștri au primit o notificare.