6 lucruri care mi-au schimbat caracterul - #dozadesucces

6 lucruri care mi-au schimbat caracterul

pexels-photo

L-am căutat o veșnicie. Două ore și 40 de minute, dacă să fiu sinceră. Am schimbat o mulțime de mijloace de transport – bicicletă, autobuz, avion, autobuz – și chiar ajunsesem să rog un taximetrist să mă ducă nu știu unde.

Special pentru el m-am rupt de pe o insulă familiară și peste patru luni am pus piciorul pe marele continent. Mă lăsam analizată de localnici. Probabil ei niciodată nu au văzut un „alb” atât de aproape: «De ce mă priviți așa?», «Pentru că noi suntem toți la fel, dar tu ești diferită. Te-ai rătăcit?». Da, m-am rătăcit din cauza lui și de dragul lui. Pentru că el mi-a dat doar trei ore. Mi-a spus că dacă reușesc, mă va învățat.

Mi-a dictat adresa lui la telefonul meu care făcea tot posibil să nu îl aud bine. Nu am înțeles o boabă, nu l-am auzit, am scris silabele auzite și m-am înscris în această cursă misterioasă. L-am găsit în mod excepțional ca pe un capriciu. Nici acum nu pot să înțeleg ce am văzut în el.

Peste trei ore eram deja în fața ușii lui. Mi-a deschis ușa un indus albit la păr cu ochelari, cu o barbă lungă împletită. «Deci…» — a spus el. — «Vino să vedem ce ne va reuși din toate chestia asta.»

În aceeași seară am înțeleg că l-am găsit pe profesorul perfect de yoga. Prima dată m-a învățat să mă rotesc și să mă întind un profesor cu palmele galbene, strămoșii căruia practicau în fiecare dimineață până la micul dejun Hatha yoga.

Peste o săptămână l-am găsit pe propriul meu Guru. Trei ani mai târziu, înțeleg că Dr. S. Raggupathi este unul dintre cei mai importanți oameni din viața mea. Regulile lui sunt în fiecare zi cu mine. Ele mi-au schimbat caracterul, ceea ce înseamnă că mi-au schimbat și viața. S-ar putea să o schimbe și pe a ta.

  1. Positive view. Nu îți permite să intri în panică și să gândești negativ. Întotdeauna și oriunde gândește pozitiv. Trezește-te în fiecare dimineață cu gânduri pozitive. Ele îți vor construi ziua. Toate astea se vor transforma în obicei și îți va schimba viața.
  2. Niciodată nu învăța oamenii – doar învață. Te rog, nu te lăsa pradă tentației de a învăța pe cineva cum să își trăiască viața. Nu crede că tu știi mai multe lucruri și ai o experiență mai bună decât alții. Asta e mândrie și te înșeli enorm. Poți fi un exemplu, însă nu poți fi învățător. Fă în așa fel ca acțiunile tale să îi determine pe cei din jur să se apropie și să te întrebe cum ai reușit să faci asta, de unde știi atâtea. Niciodată nu pune presiune pe oameni și nu îi obliga să facă ceva. Fii exemplu, dar nu învățător.
  3. Open your heart. Întotdeauna vorbește cu oameni necunoscuți. Ei te vor învăța mereu ceva nou. Iar tu îți vei deschide inima. Fă cunoștință cu vecinul din avion, întreabă-l ce locuri ai putea să vizitezi, dacă știe mai multe. Comunică, cât mai mult.
  4. You can — you do. Niciodată nu spune că nu poți să faci ceva. Doar încearcă. Poți să faci orice. Nu îți pune bariere în față. Pur și simplu fă.
  5. Man + desire = man. Man — desire = god. Dorințele – sunt cuvinte periculoase. Încearcă să le creezi cu minte. Înțelege că doar obiceiurile tale le poți lua cu tine în următoarea viață. Cu cât mai puține dorințe ai, cu atât mai aproape ești de Dumnezeu. Dacă reușești să scapi în general de ele, vei fi liber.
  6. Nu-ți fie frică de nimică. Frică. NU. ESTE. Stresul ne schimbă organismul. De la asta apar toate problemele de sănătate. Fii calm întotdeauna. Sau cel puțin, încearcă să nu îți pierzi liniștea. Pur și simplu relaxează-te.

Autor: Anna Ivanenko

Ai găsit o greșeală? Selecteaz-o și apasă Ctrl+Enter.

Urmărește Doza de Succes pe Instagram și Telegram.

Mulțumim!

Editorii noștri au primit o notificare.