3 fraze care neutralizează orice critică
Nu există oameni perfecți, de aceea întotdeauna se vor găsi cei care te vor critica pentru ceea ce ești și pentru ceea ce faci. Să eviți critica este aproape imposibil, însă poți să înveți lecțiile oferite de ea.
Îți vom prezenta câteva sfaturi despre cum să reacționezi la pretențiile celor din jur pentru a obține o critică constructivă.
Spune «Dа!»
Atunci când auzim o nemulțumire rostită la adresa noastră, primul lucru pe care trebuie să îl faci este să îți controlezi emoțiile și să accepți faptul că fiecare persoană are dreptul să-și expună părerea. Dacă o persoană a prins curaj și a spus tot ceea ce nu îi convine, înseamnă că este gata să poarte un dialog și are o atitudine serioasă față de tine. Aici este vorba de mai mult interes și sinceritate, decât atunci când acea persoană tace sau te laudă.
Încearcă să treci de partea lui și să fii de acord cu el. Pentru că atunci când o persoană își exprimă nemulțumirile, el așteaptă să primească un răspuns – așa e natura noastră. Însă atunci când în loc de un feedback tensionat el aude un simplu „mulțumesc”, atunci se trezește într-o stare de confuzie pozitivă.
Să răspunzi cu „DA!” la o mustrare, demonstrează că suntem gata să aflăm ce anume s-a întâmplat și să pornim un dialog real.
«Însă…»
Nu întotdeauna pretențiile corespund cu modul în care noi înțelegem o situație. Din acest motiv este important să îți exprimi poziția. Însă asta trebuie să fie o informație obiectivă, dar nu o tentativă de justificare. Astfel interlocutorul nostru va vedea că suntem gata să clarificăm situația complicată. În realitate oamenii sunt gata să accepte multe lucruri, doar dacă li se explică motivele. Asta le oferă un alt punct de vedere și să aibă în vedere și opinia noastră.
Al nostru «însă» ne ajută să ne păstrăm o poziție neutră. Chiar și recunoscând dreptul altuia de a-și exprima o nemulțumire, nu suntem obligați să suportăm consecințele, dacă credem că ele nu își au rostul.
«Hai să…»
Atunci când ascultăm o părere și ți-ai expus propriul punct de vedere, este foarte important să încercați să luați o decizie comună. Pentru ca o persoană să înțeleagă că vă aflați ambii de aceeași parte a baricadei, trebuie să vii cu propuneri clare și constructive.
Dacă vei răspunde la o pretenție cu „Da, însă hai să…” atunci feedbackul negativ lucrează în favoarea noastră și ne ajută nu doar să aflăm multe lucruri utile, însă ne ajută și să corectăm anumite aspecte ale muncii noastre și să îmbunătățim relația cu altă persoană.
Dreptul de a greși
Este clar că este greu să auzi nemulțumiri la adresa ta, dar și mai greu este să faci acest lucru să fie cu folos pentru tine. Unele persoane consideră chiar și cea mai mică observație un motiv de a rupe relații, iar orice părere negativă la adresa sa – o batjocură. Însă cu cât omul este mai dezvoltat, cu atât mai multe păreri acceptă despre sine și despre acțiunile sale. El înțelege că poate să greșească. Recunoscându-ne dreptul la greșeală, nu pierdem energie și timp pentru a le ascunde de alte persoane. Cu cât mai puțin ne este frică să greșim, cu atât mai puțin presiune simțim și cu atât mai multe șanse avem să obținem succes. Dacă suntem deschiși oricărei critici despre noi, atunci ne lărgim cercul de oameni și interese, altfel spus ne oferim șansa să mergem înainte și să devenim mai buni.