3 cele mai complicate perioade din viața fiecărei persoane
Noua cercetare a echipei lui Dilip Jeste, profesor faimos de psihiatrie, director al Centrului pentru îmbătrânire sănătoasă al Universității din California, San Diego (SUA), a constatat că oamenii se simt mai singuri în 3 anumite perioade de vârstă. Potrivit statisticilor, o astfel de stare de criză deseori nu depinde de voința și circumstanțele vieții.
Am analizat raționamentul oamenilor la aceste vârste și am creat tabloul acestor momente de criză. Deci, de ce oamenii ajung să fie singuri?
Prima perioadă – 28-29 ani
Sună trist, dar este o rampă de vârstă importantă de lansare. În timp, aceste gânduri trec, obținem noi puteri și oportunități. Dar anume la 28 de ani, omul simte sfârșitul deceniului său de tinerețe, și își pune întrebări precum: „Eu trăiesc corect? De ce încă nu am realizat ceea ce am visat? Ce trebuie să schimb?” Și așa mai departe. Se pare că viața trece, dar de fapt este doar o perioadă de concluzii lungi.
A doua perioadă – aproximativ 50 de ani
50 de ani este, în orice sens, o vârstă respectabilă. În acest moment, majoritatea oamenilor îndeplinesc sarcinile sociale „de bază”: se regăsesc, își identifică stabilitatea emoțională, creează o familie, construiesc o casă, lasă copiii să construiască propriile destine, ajung în vârful carierei. Desigur, împreună cu acestea, apar noi întrebări: „Acum ce? Care este scopul următor?”Acest lucru este la fel de inevitabil ca și perioada temporară de căutare a sensului vieții, care ajută la găsirea de noi scopuri. Cu toate acestea, fără depresie nu există nicio cale de dezvoltare.
A treia perioadă – peste 80 de ani
Sigur că mulți au bunici care fac economii pentru înmormântare. Ei cumpără costume frumoase, nu pentru petreceri, ci pentru ultimul drum al vieții. Pune cruci pe fotografii, deasupra prietenilor morți. Acest lucru este foarte trist.
Din păcate, un segment de viață după 80 este adesea perceput nu doar ca timp, ci ca o perioadă. Perioada de supraviețuire. Când totul în viață este deja atins, ceva este ratat și uitat, și multe sunt pierdute iremediabil, rămâne doar să se uite în jur și să trăiască amintiri. Dar, în același timp, există exemple de persoane de peste 80 de ani care trăiesc mai mult decât tinerii: au bloguri, învață noi profesii, călătoresc, muncesc și dovedesc încă o dată că toate crizele din viața noastră sunt depășite. Chiar și o criză la 80+!