De ce ești încă prieten cu oamenii pe care îi urăști
Aceștia sunt precum o oglindă care reflectă defectele tale, chiar dacă nu observi asta.
Cu câțiva ani în urmă, am participat la un atelier de meditație în New York. Am început o discuție cu fata lângă care stăteam, și am devenit prietene îndată. Am fost împreună la cină în acea seară și am vorbit ore în șir. Când veneam în oraș la muncă, ne întâlneam și petreceam ziua împreună. I-am cunoscut prietenii, ea i-a cunoscut pe ai mei. Ne-am scris reciproc mesaje foarte lungi povestind despre tot ce ni se întâmpla în timpul zilei. A fost o prietenie „la prima vedere”. Ni se părea că am fost întotdeauna cele mai bune prietene.
A fost minunat … până când prietenia noastră sa încheiat brusc. Nu s-a întâmplat nimic rău. Nu a fost nici o dramă. Nu au existat sentimente rănite. Doar că, într-un fel, am încetat în mod arbitrar să comunicăm, iar viețile noastre au mers înainte ca de obicei.
Apoi, mi-am dat seama că am jucat deja rolurile noastre cu siguranță importante în viața celeilalte persoane și pur și simplu nu are rost să continuăm această relație.
În săptămânile în care am vorbit ore în șir, vorbeam adesea despre un singur lucru: relațiile noastre recent eșuate. Am realizat ceva important despre traiectoria relației în care eram atunci. Așa cum s-a dovedit, atât noua mea prietenă, cât și eu, ne-am despărțit recent de iubiții noștri și am încercat să ne dăm seama ce să facem – dacă ar trebui să căutăm pe altcineva sau să încercăm să ne întoarcem fostul iubit.
Cu cât prietena mea îmi povestea despre relația ei, cu atât credeam că este naivă. În mod clar, nu se potriveau bine cu partenerul ei și a venit timpul să treacă mai departe. Pur și simplu nu am observat atunci că situația ei era o reflectare aproape oglindită a propriei mele situații, iar sfatul pe care aș vrea să-l dau atât de mult ar fi trebuit să-l ascult și eu.
Ceea ce căutăm în relații nu este chiar dragoste, ci familiaritatea. Și exact același lucru se aplică prieteniei.
Nu am fost atrase una de cealaltă din întâmplare; a fost o nevoie psihologică profundă, inconștientă, pe care am servit-o una pentru alta. Și când am revăzut celelalte câteva prietenii pe care le-am avut care s-au desfășurat astfel, mi-am dat seama că se aseamănă foarte mult. Și asta m-a îngrijorat.
John Gottman consideră că găsirea sufletului pereche nu este o întâmplare, o întâlnire întâmplătoare orchestrată de divin, indiferent în ce filme ai crede tu. El afirmă că partenerul tău ideal este de fapt doar cineva care se potrivește cel mai mult cu „harta iubirii”, conceptul tău subconștient de o potrivire perfectă.
Dar în umbra gândirii noastre inconștiente, preferințele noastre pentru o relație nu sunt întotdeauna lucruri frumoase precum stabilitatea financiară, atractivitatea relativă sau comunicarea bună. Ceea ce căutăm poate fi, de asemenea, o reflectare a necesităților noastre cele mai profunde și mai răspândite.
De exemplu, copiii părinților divorțați tind să aibă mai multe atitudini negative față de căsătorie în ansamblu și sunt în cele din urmă mai puțin „optimiști în ceea ce privește fezabilitatea unei căsnicii îndelungate și sănătoase”. Acesta nu este deloc un blestem misterios – faptul este că căsătoria nefericită a fost deja imprimată ferm în ideea lor de dragoste și relații de familie. Simultan cu conceptul de iubire, au învățat conceptele de separare și divorț și toate acestea au devenit parte din conceptul lor de iubire, chiar dacă de fapt totul în viața lor este complet diferit.
Acest lucru ar putea explica, de asemenea, de ce unii copii de alcoolici sau dependenți de droguri la vârsta adultă intră în relații cu persoane expuse acelorași dependențe. În mod inconștient, intenția lor poate fi aceea de a încerca să-și vindece partenerul în modul în care nu și-au putut vindeca părinții. Sau, pur și simplu nu își dau seama că asociază comportamentele dependente cu confortul relațiilor lor cele mai apropiate.
Conform acestei teorii, ceea ce căutăm în relații nu este chiar dragoste, ci familiaritatea. Și exact același lucru se aplică prieteniei.
Încercarea de a schimba o altă persoană nu te va vindeca.
Faptul că suntem atașați imediat de unii oameni și ni se pare că ei, sunt ca o piesă potrivită a puzzle-ului, îți completează perfect viața, nu este deloc întâmplător. În majoritatea cazurilor, ai mai multe în comun cu cei mai apropiați prieteni decât crezi. De multe ori ești atras de oamenii care au aceleași probleme pe care vrei să le vindeci în tine, deși nu știi cum.
Atunci când aceste relații devin provocatoare și te simți frustrat de tiparele lor de comportament – dar rămâi prieten oricum, de multe ori observi un model oglindit al propriului tău comportament. Doar nu îți dai seama.
De obicei suntem inconștienți de propriul nostru comportament, dar îl observăm în alții, criticând și judecând persoana pe baza acestuia. Aceasta poate deveni un fel de obsesie, rădăcina unei relații de dragoste / ură, sămânța geloziei, a concurenței și a invidiei. Iar lucrurile care ne irită cel mai mult la alții ne pot arăta ceea ce nu putem încă vedea în noi înșine.
Când întâlnim pe cineva care are o rană similară cu a noastră, o simțim. Știm că există ceva în această persoană care, în același timp, ne atrage spre ea și ne respinge. Problema este că deseori încercăm să vindecăm rănile celorlalți atunci când, în primul rând, ar trebui să încercăm să ne vindecăm pe noi înșine.
Atât de mulți oameni se găsesc într-o relație de prietenie toxică. Aceștia sunt atrași nu de persoanele cu care împărtășesc interese comune și respect reciproc, ci de oameni ale căror deficiențe și comportamente reflectă în mod neintenționat propria lor problemă. În loc să realizeze că fiecare persoană este responsabilă de propria pace și vindecare sufletească, încearcă să-și proiecteze problemele unul asupra celuilalt și să controleze comportamentul celuilalt în încercările zadarnice de a se schimba.
Dar încercarea de a schimba o altă persoană nu te va vindeca. Nu te va face mai bun.
În lume există milioane și milioane de oameni. Sunt sute, dacă nu chiar mii de persoane, ale căror căi le traversăm. Există oportunități de conectare peste tot și, totuși, majoritatea oamenilor ajung cu un cerc social mic până la moderat, care conține relații care îi fac să se simtă puternici într-un fel sau altul.
Acest lucru nu se întâmplă din coincidență.
Afirmația că oamenii cu care ne-am conectat viața pot deveni cei mai buni profesori ai noștri, la prima vedere, ar putea părea un alt clișeu ascuns, dar acesta nu o face greșită. Relațiile tale cu ceilalți oameni și genul de experiență de viață pe care ți-l oferă, mai mult decât orice, îți permit să arunci o privire sobră asupra ta și să înțelegi cu adevărat cine ești și de ce îți pasă, și să identifici ceea ce vrei să prețuiești și ce vrei să schimbi.
Deci, în loc să încerci să manevrezi prin viață corectând și judecând pe alți oameni pentru căile prin care încă nu sunt vindecați, gândește-te că rănile care se declanșează cel mai profund în alte persoane, sunt, probabil, doar reflecții proprii. Poate că ceea ce gândești cel mai des despre ei este într-adevăr ceea ce vrei să-ți spui ție însuți.
Ai găsit o greșeală? Selecteaz-o și apasă Ctrl+Enter.
