Adevărul amar despre relațiile contemporane sau cum riști să rămâi singur pentru totdeauna

field-691616_1280

La micul dejun am întâlnit fata pe care o iubeam de foarte mulți ani. Ea are soț și este însărcinată. Când a plecat ne-am salutat, apoi ne-am sunat. Și, sincer să fiu, discuția pe care am avut-o m-a marcat atât de mult, cum nu a făcut-o nimeni și nimic în urmii 15 ani.

Cinci ani în urmă, am decis să ne despărțim. Până atunci eram împreună de 4,5 ani și în tot acest timp eram dedicați în totalitate unul celuilalt. Reușeam să petrecem împreună câte 8, 12 sau chiar 24 de ore de-a lungul zilelor fără întrerupere și nu oboseam. Mâncam, dormeam, ne plimbam, practicam sport, visam, priveam filme și tv-ul, mergeam în ospeție, vorbeam, ne jucam, ne băteam și întotdeauna simțeam o legătură puternică și înțelegere între noi. Ne oglindeam unul pe celălalt. Evident că timp de cinci ani au fost și perioade dificile, când am dus-o în brațe la spital, iar ea mă susținea cu proiectele mele eșuate, când trebuia să iertăm și să plângem, când ne îndoiam unul de celălalt și chiar în sine, însă orice s-ar fi întâmpla, noi nu puteam unul fără celălalt mai mult de o zi.

Eram rupți de lume și priveam doar dintr-o parte ce se întâmplă în jur, având doar o simplă închipuire despre cum trăiau ceilalți.  Și de fiecare dată când întâleam oameni, descopeream cu uimire că, mai sunt și situații când unul iubește, iar celălalt se lasă iubit, când cineva într-o relație nu poate iubi, dar decide să fie împreună. Noi nu observam asta. Nouă ni se spunea despre asta, iar noi pur și simplu dădeam din umeri. Și de fiecare dată ne întorceam în lumea noastră, ne vorbeam sincer că ne iubim atât de mult, cum nu poate iubi nimeni. Noi credeam în asta și știam că acesta este adevărul. Nu ascund faptul că nu eram oameni ideali și că relația noastră a trecut prin cele mai omenești probe, dar asta nu contează.

Dar iată că după 4,5 ani de relație, ni s-a părut că sentimentele noastre au murit, că noi nu suntem așa cum ar trebui să fim și că pasiune nu mai este, și că, probabil ar trebui să ne despărțim. Niciodată nu voi uita cu ce speranțe ne-am despărțit. Credeam că, odată ce ne-am depărțit, vom pluti în lume ca două corăbii, că această lume e plină de oameni care ne merită și care vor fi importanți pentru noi. Oameni care nu sunt mai răi decât noi doi. Ne credeam tineri, frumoși, cu perspectivă și că să ne găsim jumătatea nu ne va fi atât de greu, pentru că avem de unde alege.

De atunci au trecut cinci ani și dacă mie, cu vreo 10 sau 15 ani în urmă, mi-ar fi spus cineva că voi avea viața pe care o am acum, nu l-aș fi crezut pentru nimic în lume. Acum văd cum fetele frumoase și interesante, cum băieții de succes și atrăgători, rămân singuri. Țin minte cum am venit în clasa întâi și aveam o colegă pe care o iubeau toți băieții dar o urau toate fetele. Dacă cineva mi-ar fi spus că la 25 de ani, ea va fi la fel de frumoasă, dar singură și divorțată, aș fi crezut că e o glumă.  Cum nu aș fi crezut că fata pe care o iubeam eu și niște băieți din clasa a 8-9, la ai ei 25 de ani va fi o mamă frumoasă și singură, la fel cum altă fată foarte frumoasă și foarte bună, care îmi este prietenă, și pe care atunci când o văd mi se înmoaie genunghii, atât mie cât și celor din jur, este singură.  Țin minte într-o discuție de-a noastră, ea mi-a spus că la 17-18 ani a început să privească lumea altfel. Mi-a spus că întotdeauna i s-a părut că întotdeauna îi va fi bine: că va avea o familie mare, un soț de succes și copii frumoși, că va avea tot ce își dorește fiecare femeie.  Dar s-a întâmplat totul altfel, s-a despărțit de bărbatul care o bătea. Nu este un secret pentru nimeni că am mers de foarte multe ori la concursuri de frumusețe și știu soarta multor fete frumoase din orașul nostru. Iar de cea mai mare parte dintre ele îmi este milă. Dacă cineva mi-ar fi spus că aceste fete vor fi singure, nefericite și nimeni nu va avea nevoie de ele, i-aș fi râs în nas. Dar chiar sunt așa! Nu nega, doar crede-mă. Dacă ele au așa o soartă, așa o au și majoritatea…

În compania mea masculină nu prea sunt bărbați fără succes. Toți practică sportul, muncesc, sunt activi, acceptați în societate și toți au de la 22 la 35 de ani. Sincer să fiu, modul de viață și valorile pe care le are fiecare, ne-au unit. Și cel mai interesant – jumătate dintre noi suntem necăsătoriți. Ce e mai groaznic – știu că majoritatea dintre ei văd această perspectivă până la sfârșitul vieții. M-am întâlnit odată cu un prieten care este singur, care, la fel ca și mine s-a despărțit de prietena sa, gândindu-se că va găsi o partidă mai bună. Aș spune că el este cel mai tare tip din compania mea. El mi-a spus că nu s-ar fi gândit ca va rămâne singur. I se părea că oricum va întâlni pe cineva, însă totul s-a schimbat.  Acum el analizează perspectiva de a rămâne singur.

Și nici nu știu unde, ce și cum s-a întâmplat că în lume sunt tot mai mulți oameni singuri.

Acum am 36 de ani. Știu și pot să fac multe. Știu cum să fac să am bani, cum să obțin respectul și încrederea celor din jur și știu cum să-i fac să mă urască. Am învățat să obțin totul. Însă nu știu ce să fac ca să iubesc. Acesta este unicul sentiment pe care nu îl poți chema, crea sau imita. El nu ne aparține și sunt sigur că e un dar dumnezeiesc. Și dacă există Dumnezeu, atunci aceasta e iubire.  Iar dacă acum iubești pe cineva, iar această persoană ți se pare mai luminoasă, mai tânără, interesantă, captivantă, gingașă și să știi că asta este dragoste. Pentru că focul se stinge, ce e tânăr îmbătrânește, ceea ce e gingaș devine dur, ce e interesant devine obișnuit, și doar dragostea nu se schimbă cu timpul.

Dacă acum ai alături o persoană pe care o iubești, nu îndrăzni să o părăsești. Pentru nimic în lume! Întreaga ta viață este consituită din 5-6 persoane adevărate, una dintre care, dacă vor dori stelele, o vei îndrăgi, pentru că dacă nu vei fi cu ea, nu vei mai fi cu nimeni. Nu îți arunca fericirea în vânt. Ai putea să regreți după asta.

Vrei să afli cum arată lumea asta? Citește cu atenție și nu îndrăzni să  vii aici! Aici nu este nimic din ceea cu ce ai putea schimba iubirea. După cinci ani am început să prețuiesc momentele când întâlnesc o fată cu care pot pur și simplu să vorbesc, să râd cu ea și să mă bucur de viață.  Am început să prețuiesc oamenii, care pur și simplu pot să spună ceva, să gândească, să aibă propria opinie sau pur și simplu să-și dorească ceva. Interesant este că „să fii un om normal” este o calitate pentru care ai putea să dai totul. Iar calitățile, care într-o relație ți se par banale, cele precum respectul, bunătatea, sinceritatea, onestitatea – aici sunt o raritate. În iubire nu poți fi altfel, aici să fii altfel – e o modalitate de supraviețuire pentru alții. Aici toți sunt frumoși, strălucesc, însă tot ceea ce cu cinci ani urmă atât de mult mă intriga, s-a dovedit a fi fals, periculos și otrăvitor, așa cum sunt ciupercile otrăvitoare din pădure, care, nu știu de ce, sunt cele mai frumoase și mai mari.

Însă, sunt un om foarte fericit pentru că în viața mea am întâlnit fericirea. Dar.. de ce am întâlnit.. Cu siguranță încă o voi întâlni. La fel îți doresc și ție. Nu rata șansa!

via

Ai găsit o greșeală? Selecteaz-o și apasă Ctrl+Enter.

Urmărește Doza de Succes pe Instagram și Telegram.

Primește noile articole pe mail prin intermediul FeedBurner de la Google

Mulțumim!

Editorii noștri au primit o notificare.