În 2009, oamenii de știință de la Universitatea din Otago au testat teoria lui Libet, modificând ușor experimentul. În versiunea lor, participanții au așteptat un semnal sonor și apoi au trebuit să facă o alegere:  să apese o tastă sau nu. S-a dovedit că acțiunea sau absența acesteia nu contează – potențialul de pregătire apare în orice caz.

O concluzie identică a fost făcută și în sondajul din 2016: un potențial puternic de pregătire nu se încheie neapărat cu o mișcare. Mai mult, după apariția potențialului de pregătire, o persoană se poate opri și nu poate face o mișcare.

Dacă există un potențial de pregătire, dar nu există nicio acțiune, înseamnă că nu indică o decizie de a acționa.

Ce înseamnă această activitate a creierului? Există opinii diferite.

Cercetătorul francez Aaron Schurger a prezentat teoria că potențialul de pregătire este pur și simplu o creștere a zgomotului neural şi a oscilațiilor electrice aleatorii în rețelele neuronale.

Prescott Alexander de la Colegiul Dartmouth a sugerat că această activitate creierului reflectă o așteptare generală – realizarea faptului că un eveniment urmează să se întâmple.

Eric Emmons, de la Departamentul de Neurologie de la Universitatea din Iowa, a legat potențialul de pregătire cu  sentimentul de timp. Știința a sugerat că în acest fel, creierul nostru codifică propriile intervale de timp. Deoarece în experimentul lui Liebet oamenii trebuiau singuri să urmărească și să-şi imagineze aproximativ intervale de timp, această teorie se poate dovedi a fi adevărată.

Oricare opţiune ar fi corectă, se demonstrează că există voință liberă, iar potențialul de pregătire arată doar procesele care apar în timpul luării deciziilor.

Sursa