Cum să faci față șantajului emoțional
Șantajul emoțional este foarte periculos pentru relații, la fel ca și oricare altă metodă de manipulare. Victimele șantajului emoțional suferă de un sentiment puternic de vinovăție, frică și nu au încredere în forțele proprii.
Amintește-ți, de exemplu, ce expresii sunt folosite în cazul șantajului emoțional:
- «Dacă m-ai fi iubit cu adevărat, nu ai fi făcut asta…»
- «Dacă nu vei face așa, voi fi obligat să…»
- «Îmi va fi foarte greu, dacă tu vei pleca»
- «Ține minte, îți va rămâne asta pe conștiință!»
- «Cum poți fi atât de nerecunoscător, doar am făcut atât de multe lucruri pentru tine!»
Atunci când într-o relație apare șantajul emoțional, se adună mult gunoi emoțional și nemulțumiri. Iar asta îi lipsește pe parteneri de flexibilitate și loialitate unul față de celălalt.
De ce oamenii apelează la șantajul emoțional? Sinceri să fim: oamenii întotdeauna se manipulează reciproc. În spatele comportamentului manipulator stă frica de a spune direct de ce ai nevoie. Este un anumit risc, asta deoarece rugămintea noastră ar putea să nu fie îndeplinită, însă șantajistul tinde foarte mult spre un rezultat pozitiv.
Punctele „dureroase” ale șantajului emoțional
- №1 «FRICA». Șantajiștii știu de ce ne este frică și prin urmare folosesc asta în folosul lor.
- №2 «RESPONSABILITATE». Șantajiștii știu să pună la încercare responsabilitățile și capacitățile noastre.
- №3 «DATORIA VEȘNICĂ». Ei știu să îți ofere un serviciu, iar apoi așteaptă de la tine mulțumire pentru toată viața.
- №4 «VALORI». Șantajiștii știu care sunt valorile tale și pot să le utilizeze prin diferite metode.
- №5 «SENTIMENTUL DE VINOVĂȚIE». Șantajiștii utilizează des acest joc psihologic cu scopul de a trezi un sentiment de vinovăție.
Cum să neutralizezi șantajul emoțional
Pasul №1. Un contract cu tine însuți. Primul lucru pe care trebuie să îl faci – este să scrii un contract cu tine însuți, în care vei scrie câteva promisiuni.
Contract cu tine însuți: Eu, _____________________, mă oblig să am dreptul la părere proprie și alegeri. Eu iau decizia de a exclude șantajul emoțional din relațiile mele și viața mea.
Pasul №2. Data viitoare când te vei ciocni cu șantajul emoțional, nu te grăbi să dai un răspuns. Conștientizează situația și controlează-ți emoțiile. Dă de înțeles că îți pasă de derularea acestei situații și că relația asta contează pentru tine.
Demonstrează că ești stăpân pe sine și gândești la rece. Spune-i calm șantajistului cum pare comportamentul lui privit dintr-o parte. Astfel îl vei uimi și îl vei aduce într-o stare de confuzie.
Pasul №3. Propune propria soluție pentru o anumită problemă. Inițiativa trebuie să îți aparțină. Prezintă compasiune: «Da, îmi pare rău că te simți așa» sau «Da, ai dreptul să ai propria părere». Propune o soluție pentru o anumită problemă, care ar putea satisface ambele părți.