Dacă vrei să-ți atingi scopurile, nu spune nimănui despre ele
De cele mai multe ori, nu mi-am realizat scopurile. La mijlocul drumului îmi pierdeam interesul și mă întorceam din cale. Acestea erau greșeli pe care le făceam iar și iar.
Nu înțelegeam comportamentul meu neefectiv, care nu-mi permitea să duc lucrurile până la capăt. Și așa a fost mult timp. Până când nu am practicat o sesiune psihologică, care se numește Atmosferă curată. În timpul sesiunii, am descoperit stereotipuri nefundamentate de comportament, care duceau toate începuturile mele la „nu”. Mai târziu am descoperit să un asemenea comportament este caracteristic mai multor oameni. Nu voi vorbi în numele tuturor. Sunt oameni care își înțeleg greșeala și acționează corect. Ei își ating scopurile. Își duc lucrurile până la capăt.
Fiecare are scopuri în viață.
Să slăbești. Să înveți engleza. Să faci un joc pe computer. Să înveți să cânți la chitară. Să mergi la sală. Să scrii o carte. Să alergi în fiecare dimineață. Să călătorești. Să fotografiezi. Să-ți deschizi o afacere.
Toate cele enumerate mai sus sunt atribuite scopurilor personale.
De fiecare dată când îmi puneam un nou scop, le povesteam prietenilor, părinților sau colegilor de la muncă despre acesta. Le spuneam că vreau să fac asta și asta. Sau chiar le spuneam că am început să fac deja ceva.
- ”Apropo, vreau să scriu un roman”
- ”Împreună cu prietenii facem un joc pe computer”
- ”Vreau să-mi deschid propriul business”
Când povesteam despre planurile mele, de cele mai multe ori, 95%, nu duceam lucrurile până la capăt. Scopul nu mi se mai părea atractiv sau drumul către el mi se părea lung și nu îmi aducea satisfacție. Am observat că reușeam să-mi realizez planurile despre care nu spuneam nimănui.
Un experiment interesant
Am încercat să mă documentez în Internet, și BINGO! am descoperit America. Profesorul german de psihologie Piter Golvitzer cercetează acest subiect de 15 ani. Odată a făcut un experiment interesant.
În calitate de șoareci experimentali, profesorul a ales o grupă de studenți de la facultatea de juridică. Scopul experimentului: să stabilească, influențează declarațiile publice asupra scopurilor personale.
Pentru asta, Golvitzer a făcut o listă cu expresii gen: “Vreau să învăț cât mai mult din domeniul juridic”, “Vreau să devin un avocat de succes” și altele. Fiecare student trebuia să le dea o notă pe o scară de la „De acord!” sau „Nu sunt de acord!”.
Sondajul s-a desfărșurat anonim. După dorință, cei chestionați puteau să-și scrie numele. De asemenea, studenții au fost rugați să scrie trei lucruri sigure pe care le vor face pentru a deveni avocați de succes.
Răspunsurile tipice erau: “Eu vreau să citesc regulat periodicile despre justiție” sau orice de acest gen.
Când studenții i-au întors chestionarele, profesorul german a descoperit că majoritatea au răspuns la toate întrebările și s-au semnat. Unii dintre ei nu au răspuns nici la o întrebare…
Cei care și-au păstrat planurile în secret…
Studenții nu au bănuit să planurile lor vor fi verificate în practică. Ei au prezentat chestionarele și au uitat de asta. Însă cercetătorii, în frunte cu Golvitzer au plănuit ceva…
Psihologii au așteptat o perioadă, după care au creat o situație artificială prin care i-au verificat. Ei i-au rugat pe studenți să îi ajute într-un proiect, care necesita analiza a peste 20 de dosare criminale.
Studenților li s-a spus că ei trebuie să lucreze intensiv. Însă, fiecare avea dreptul să lase ajutorul și să plece în orice moment. Dosarele criminale erau destul de serioase. Ele necesitau activitatea substanței cenușii la maxim.
Rezultatele experimentului erau impunătoare:
Cei care și-au destăinuit planurile de viitor, și-au luat tălpășița. Ei s-au îndepărtat de activitate propusă. Și asta în ciuda faptului că vor să-și construiască o carieră în justiție!
Cei care și-au păstrat planurile pentru ei, au reușit să îndeplinească muncă.
De ce oamenii spun despre planurile lor?
Golvitzer consideră că asta are legătură cu sentimentul autoindentificării.
Noi toți vrem să fim oameni ideali. Însă declararea planurilor noastre, de a munci intensiv, de cele mai multe ori sunt actorie simbolică. Asta ne ajută să ne identificăm cu rolul pe care îl vrem în societate. De exemplu: “Sunt jurist”, “Sunt scriitor”, “Sunt fotograf”, “Sunt programist”.
Însă lacomul Piter Golvitzer a mai făcut un experiment pentru a se convinge în adevărul descoperit.
Studenților le-au fost arătate fotografii ale judecătoriilor. Ele se deosebeau după mărime. De la una foarte mică, la una foarte mare. Cei anchetați au fost întrebați: “Te simți cel mai tare jurist acum?”
Cei anchetați trebuiau să-și dea o notă sentimentului de mândrie și să răspundă la întrebare, alegând una dintre fotografii. Cu cât alegi o fotografie mai mare, cu atât mai împlinit te simți.
Nimeni nu a fost uimit când studenții care au spus despre planurile lor de viitor și au eșuat în practică, au ales fotografiile mai mari. Doar o simplă declarație a faptului că ei vor să devină juriști îi făceau să se simtă așa ca și cum deja erau juriști buni.
Asta le-a mărit părerea proprie, paradoxal micșorând capacitățile lor de a face față lucrurilor grele. Ei au devenit legende în imaginația lor. Însă legendele nu șterg pragul și munca murdară.
Ai găsit o greșeală? Selecteaz-o și apasă Ctrl+Enter.
