De ce nu trebuie să te atașezi de oameni
Statisticile arată că cele mai multe dintre „relațiile de iubire” foarte repede se transformă în relații de genul „iubire-ură”. Acest tip de relație poate doar să îți dăuneze, să se transforme în dușmanul tău care să te facă să nu-ți mai dorești să iubești vreodată.
Și asta se consideră o relație normală. După asta, pe parcursul a câtorva luni sau a câtorva ani, relațiile tale vor pendula între „iubire” și ură și nu vei înțelege ce vei primi de la ele – plăcere sau durere. Nu este nimic neobișnuit în faptul că cuplurile devin dependente de aceste cicluri, la fel ca de un viciu.
Drama din relația lor îi ajută să se simtă vii. Când nu este o balanță între polul pozitiv și cel negativ și când claritatea și intensitatea ciclurilor distructive crește, atunci ruperea definitivă a relației nu este departe.
S-ar părea că dacă evităm ciclurile distructive, lucrurile ar fi perfecte, iar relația ar progresa, însă acest lucru este imposibil. Unul fără altul nu există. Pozitivismul are în componenta sa și puțin negativism. Și una, și cealaltă sunt părți componente ale aceleași tulburări.
Aici vorbesc despre relațiile romantice, nu despre adevărata dragoste, care nu are părți opuse asta fiindcă ea trece de limitele conștientului. Iubirea, ca o stare continuă, se întâlnește foarte rar, la fel ca și oamenii care sunt mereu conștienți. Însă unele străluciri ale iubirii pot fi văzute și în acele relații unde mintea încetează să mai funcționeze uneori.
De sigur, în comparație cu partea pozitivă, negativismul este mult mai ușor de recunoscut ca fiind dăunător. La fel de ușor este să identifici sursa de negativism în partenerul tău decât în tine. Acest lucru se poate manifesta în diferite forme: dorința de a poseda, gelozie, dorința de a controla, în îndepărtarea partenerului sau printr-o senzație de iritare, dorința de a avea întotdeauna dreptate, prin lipsa de grijă față de partener sau față de tine, prin manipularea emoțională, prin provocări, critică, acuzații, violență, etc.
În starea pozitivă – tu ești mereu „îndrăgostit” de partenerul tău. Este o stare permanentă de satisfacție. Te simți viu cu toată ființa ta. Brusc, existența ta capătă un sens, pentru că cineva are nevoie de tine, te vrea și te face să te simți special, iar tu, la rândul tău, faci același lucru pentru ea sau pentru el. Atunci când sunteți împreună, vă simțiți un tot întreg. Această senzație poate deveni atât de puternică, încât lumea din jur își va pierde rostul.
S-ar putea fi să observat deja că în acest caz apare necesitatea unor sentimente intense și dorința de a le intensifica mai mult. Devii dependent de cealaltă persoană. El sau ea devine un drog pentru tine. Atunci când ai drogul în mână – atingi culmile, însă gândul că ea sau el ar putea să nu îți mai fie alături poate trezi gelozie, dorința de a poseda, tentative de manipulare prin șantaj emoțional, poate conduce la acuzații și critici.
Dacă partenerul tău brusc te părăsește, acest lucru poate trezi în tine sentimentul de ură, suferință sau disperare. Sensibilitatea iubirii se poate transforma într-un adevărat război. Și unde aici este iubirea? Poate oare iubirea să se transforme în opusul ei? Era oare asta iubire sau doar dorința de a domina și de a poseda?
De ce nu trebuie să devenim dependenți de partenerul nostru?
Motivul din care relațiile romantice sunt atât de puternice, atât de intense și cu multe necesități este că acestea ne scapă de sentimentul de frică, de sentimentul de a fi incomplet, de sentimentul de inferioritate, care fac parte din componenta umană nerealizată și neîmplinită. Mai mult decât atât, această stare are aspecte fizice și psihice.
Fizic vorbind, este clar că ești incomplet și niciodată nu vei fi: pentru că fie ești bărbat, fie femeie, iar asta, cum se spune, este parte a unui întreg. Din acest motiv, dorința de a fi un tot întreg se manifestă sub forma dorinței sexuale – un bărbat are nevoie de o femei, o femeie – de un bărbat. Este o dorință aproape irezistibilă de a se reuni cu polaritatea energetică opusă. Rădăcina acestei atracții fizice este una spirituală: o dorință puternică de a pune capăt dualității și de a deveni un tot întreg.
La nivel psihologic un sentiment de eșec și de inferioritate este ceva mult mai mare decât la nivel fizic. Astfel spus, înțelegi cine ești din lucruri care nu au nicio legătură cu tine: adică din rolul tău social, din avere, din felul în care arăți, succese și eșecuri, religie, etc.
Acest mincinos „eu” și ego-ul creat de conștiința noastră se simt vulnerabili, în pericol, și mereu caută ceva nou, ceva ce i-ar oferi șansa să simtă că trăiește. Însă pentru a-i asigura existența de lungă durată, întotdeauna ceva îi va lipsi și niciodată nu îi va fi destul. Din acest motiv sentimentul de frică nu dispare.
Și iată acum apare această relație specială. Se crează impresia că ele îți aduc răspunsurile la toate întrebările tale. Cel puțin asta pare la început. Tot ceea ce îți creea senzația că știi cine ești, devine acum invizibil. Acum ai cui să îi acorzi toată atenția ta, acea persoană îi înlocuiește pe toți cei care au fost odată în viața ta, îți dă un nou sens vieții și, „datorită lui/ei”, îți identifici personalitatea: personalitatea de care ești îndrăgostit. Acum nu te mai simți o parte invizibilă a universului insensibil.
Acum lumea ta are un centru: cu siguranță cel mai iubit. Iar faptul că acest sens se află în exterior și din acest motiv sentimentul tău vine tot din interior, nu prea pare să te deranjeze. Important că aceste sentimente de frică, inferioritate, atât de caracteristice egoiștilor, au dispărut – sau încă nu? Au dispărut oare cu totul sau încă mai există sub stratul subțire al realității?
Dacă într-o relație trăiești și iubire și opusul ei, adică atacuri, violență emoțională sau fizică, atunci se pare că ai confundat iubirea cu sentimentul de dependență. Nu poți să îți iubești partenerul, iar în următorul moment să îl ataci.
Adevărata iubire nu are poli opuși. Dacă dragostea ta le are, ea nu mai este dragoste ci o necesitate puternică a ego-ului de a-și satisface necesitățile cu ajutorul altei persoane.
Însă vine momentul când partenerul tău nu mai răspunde necesităților tale sau altfel spus necesităților ego-ului tău. Sentimentele de durere, frică și pustietate apar din nou. La fel este și în cazul narcomanilor: atunci când au droguri, se simt cei mai fericiți oameni din lume, însă fără ezitare vine timpul când acest drog încetează să-și mai facă efectul.
Și când sentimentele dureroase se întorc, le simți mai puternice și mai mult decât atât, îl învinovățești pe partenerul tău pentru ele. Iubirea ta se transformă într-o violență de nedescris cu care îți ataci partenerul.
Acest atac poate trezi în partenerul tău aceeași durere, iar el îți poate răspunde la fel de dur.
Orice dependență apare din refuzul din subconștient de a ne întâlni față în față cu durerea noastră și de a trece prin ea. Orice dependență care începe cu durere se sfârșește cu durere. De orice ai fi dependent – alcool, mâncare, droguri sau o persoană – folosești acest lucru pentru a-ți ascunde durerea.
Din acest motiv, după ce trece perioada euforică a relațiilor, apare atât de multă durere și nefericire. Cu toate că aceste relații nu sunt surse de nefericire și durere. Ele doar scot la suprafață acea durere și suferință care se ascunde în tine. La fel funcționează și toate celelalte tipuri de dependențe.
Asta este și unul dintre motivele din care oamenii refuză să trăiască cu ziua de astăzi și își caută salvarea în viitor. Primul lucru pe care l-ar fi întâlnit dacă ar fi trăit în acest moment, ar fi fost durerea lor și anume ceea de ce le este frică cel mai mult. Și dacă ei ar ști că cât de ușor este să fii în momentul ACUM, care este capabil să distrugă trecutul cu toate durerile lui, dar și realitatea care dezvoltă iluzii. Dacă ar ști…
Să eviți relațiile pentru a scăpa de durere – nu este o soluție. Durerea își va face apariția oricum. Trei relații cu ghinion te vor ajuta să îți revii mai rapid decât trei ani pe o insulă pustie sau trei ani petrecuți în singurătate.
Ai găsit o greșeală? Selecteaz-o și apasă Ctrl+Enter.
