De ce oamenii își expun viața personală pe rețelele de socializare
Rețelele de socializare ne-au invadat viața. Foarte rar întâlnești o persoană care nu ar avea vreun cont pe o rețea de socializare.
Dacă rețelele de socializare sunt utilizare pentru un schimb de informații, pentru studii, muncă, dezvoltare personală și profesională, dar și pentru publicitatea propriului brand, atunci ele nu ne aduc decât beneficii. Însă, odată ce oamenii „se aruncă” în această lume virtuală, încetează să mai comunice cu prietenii adevărați, înlocuindu-i cu cei virtuali, își publică detalii din așa numita viață personală interesantă, totul se transformă într-un spectacol trist.
Din propria experiență:
Se întâmpla într-o vară. Când eram cu familia în vacanță, am fost martor la o situație cel puțin „obișnuită” pentru zilele de astăzi: o tânără se filma la fiecare 5 minute. Făcea acest lucru în diferite locuri: pe plajă, pe terenul sportiv, la bordul iahtului. Sigur, nu ea se filma pe sine, ci îi ruga pe cei din jurul ei, inclusiv pe mine. La început i-am îndeplinit rugămintea, apoi nu am mai rezistat și am întrebat-o:
– Raluca, de ce faci asta? Ai deja sute de filmulețe încât ai putea să realizezi un film de lung metraj!
Tânăra m-a privit, fiind extrem de uimită:
– De ce? Toate acest filmulețe le distribui pe Facebook. Și am foarte multe vizualizări!
– Nu vreau să știu. Ce beneficii primesc eu, dacă știu toate acestea?
Interlocutoarea mea era și mai uimită.
– Ce fel de beneficii? Toți „prietenii” și „followerii” mei văd cât de bine petrec timpul în vacanță și îmi dau „like-uri”. Uite cât de multe aprecieri am primit!
A venit rândul meu să rămân uimit.
– Și acest lucru te face fericită? Aceste vizualizări te fac mai sănătoasă? Sau îți schimba viața radical?
Raluca a tăcut câteva secunde apoi mi-a spus.
– Nu, nimic nu s-a schimbat în viața mea, însă așa alții cred că am o viață de vis.
– Dar de ce ți-ar plăcea să-ți trăiești viața după cum cred alții? Și apoi, viața virtuală, oricât de frumoasă ar fi – este doar o iluzie. Mai bine să fii fericită în viața reală și atunci nu vei avea nevoie de părerile altora.
Nu știu dacă Raluca a înțeles ceva din cele spuse de mine, însă știu sigur: un om cu adevărat fericit nu își va afișa orice pas făcut pe rețelele de socializare.
Afișăm viața personală sau nu?
Oamenii de succes, bogați, împliniți, de regulă, evită să-și afișeze public viața personală. Da, se întâmplă ca jurnaliștii să le ia interviuri, sunt invitați la radio și TV, au fani, însă ei nu strigă la orice colț: „Privește-mă! Exist și eu pe această lume!”. Iar viața personală, din contra, o ascund de ochii celor din jur. Și anume din acest motiv, viața lor personală este în regulă.
Însă cei care distribuie permanent poze cu iubiții sunt, de cele mai multe ori, singuri. O astfel de afirmație ți se poate părea neobișnuită, însă în cele mai multe cazuri – asta este realitatea. Multe dintre tinerele pe care le cunosc, care își afișau în fiecare zi viața personală care era „plină de iubire și interesantă”, în brațele bărbaților iubiți, peste o perioadă divorțau. Și acum, aceste femei sunt supărate pe toată lumea.
Și invers, cele care îți protejau viața personală de ochii străinilor, care un vorbesc direct despre ea, trăiesc fericite alături de soți și copii.
Atunci când mi-am împărtășit părerea unui om de afaceri, milionar, un familist înrăit și tată a patru copii, el mi-a spus:
– Ai mare dreptate! Eu nu arat lumii cum este viața mea personală. Și nu am timp să „călătoresc” în această lume virtuală, căci în viața reală am atât de multe treburi.
Și încă un lucru: cu cât mai singur este un om în viața reală, cu atât mai mulți prieteni are în lumea virtuală. În așa fel el încearcă să-și compenseze valoarea și să fugă de singurătate. Un bătrân înțelept spunea: „Cu cât mai mare este golul din interior, de atât mai multă gălăgie ai nevoie ca să-l acoperi”.
– Dar cum rămâne cu vedetele? – am încercat să intervin eu. – Ei doar au milioane de fani.
– Da, ai spus corect – fani, dar nu „prieteni virtuali. Acești oameni știu prețul adevăratei prietenii. De regulă, oamenii faimoși nu-și fac reclamă propriei personalități, însă oferă un produs: un film, cărți, muzică, cursuri și alte tehnologii. Însă asta este deja altă poveste. În acest caz, Internetul chiar este util.
De ce nu trebuie să vorbești despre viața personală pe rețelele de socializare?
Să ne imaginăm o situație: O femeie s-a despărțit acum cinci ani de soțul său. În acest timp nu a întâlnit pe nimeni și a devenit rea și iritantă. Și iată ea vizitează profilul de Facebook al unei străine: o femeie fericită care stă în brațele unui bărbat frumos. Simte această femeie o bucurie imensă? Sau îi urează femeii din poze să fie fericită? NU! Cel mai probabil ea va simți furie și invidie. Însă astea sunt două energii distrugătoare și chiar dacă apar pentru câteva secunde, ele oricum vor ajunge la acea tânără fericită, altfel spus puterea gândului nu are limită în timp și distanță.
Însă cât de multe persoane care trăiesc asemenea sentimente pot accesa profilul tinerei fericite? Iată de ce persoanele care apar fericite pe rețelele de socializare peste o perioadă rămân singuri în viața reală.
– Păi nu doar invidioșii vizitează conturile noastre pe rețelele de socializare, sunt și oameni pozitivi!
– Sigur. Însă altfel ar sta lucrurile dacă ne-ar vizita doar oameni buni și sinceri. De ce să riști?
Am tăcut pentru o perioadă, însă businessman-ul a continuat:
– Din acest motiv, în multe țări există o tradiție ca fotografiile copiilor până la trei ani să nu fie arătate nimănui. La această vârstă zona de protecție a copilului este foarte slabă. Vrei ca copii tăi să fie sănătoși? Respectă această tradiție. Și da, atunci când viața personală este expusă public, ea își pierde intimitatea și se transformă în viață publică. Da, tu trebuie să fii sănătos, fericit și bogat. Ai venit pe această lume pentru a te dezvolta și a deveni cineva. Și atunci când obții succes, devii faimos, fără să vrei. Însă familia – este acea insulă a liniștii și a confortului, unde au loc doar cei apropiați ție. Din acest motiv trebuie să o protejezi. Dacă o vei proteja, totul va fi bine.
Cercetările pe care le-am făcut mai apoi mi-au demonstrat că el avea dreptate. Unii amici de ai mei, devenind soț și soție, se grăbeau să împărtășească tuturor fericirea lor, în fiecare zi distribuind pe rețelele de socializare fotografii în care apar extrem de fericiți. Peste o perioadă, majoritatea dintre ei au divorțat, iar unele dintre femei au rămas singure cu câte trei copii. În timp ce alte femei, își trăiesc fericite căsnicia fără ca să publice momentele fericite din viața lor. Pe rețelele de socializare nu este nimic despre familiile lor. Și chiar dacă este – doar la general.
Rețelele de socializare sunt un instrument util în procesul de dezvoltare personală și profesională. Însă viața personală, mai ales cea familiară, nu trebuie să fie afișată. Este viața ta și nu trebuie să îi intereseze pe cei din jur. Fii fericit!