Don’t worry, be happy sau ce trebuie să faci ca să fii fericit
Fiecare dintre noi își dorește să devină un om de succes, sănătos și fericit. Însă uneori, o dorință prea arzătoare îți poate lua liniștea și să îți transforme viața într-o adevărată cursă. Relaxează-te. Nu da atenție încercărilor insistente de a deveni un om ideal. De fapt, tu ai un singur scop în viață – să fii fericit. Iar eu îți voi da câteva sfaturi, care te vor ajuta să-ți realizezi acest scop.
Viața este simplă, nu o complica
Viața este atât de simplă, cât tu o consideri. Dacă unele lucruri îți par complicate, ele așa vo fi. Dacă vrei să bei, bea un pahar cu apă și nu te gândi cum asta va influența lumea și dacă se vor topi ghețarii de la polul nord. Dacă cineva îți place, spune-i, dar nu suferi ca un prost. Orice acțiune este mai bună decât miile de gânduri, pentru că ea ne aduce rezultate. Nu trebuie să complici lucrurile, din contra, pe cele care le crezi complicate, să le simplifici.
Nu pune la suflet
Nu tot ce se întâmplă rău pe această lume, este îndreptat împotriva ta. Câinele care a lătrat pe stradă, a făcut-o nu pentru că are ceva cu tine. Și acel chelner nesuferit care s-a comportat urât cu tine nu a făcut-o special să te jignească. Pur și simplu uneori așa se întâmplă. Nu lua totul la inimă. Așa se mai întâmplă în viață.
Nu trebuie să fii ideal
Pentru că omul ideal nu există. Nimeni nu este ideal. Și tu nu vei reuși niciodată să devii ideal. Atunci când vei obține pătrățele pe abdomen, vei descoperi că ai prea subțiri picioarele. Când vei termina de învățat engleza, vei afla că toți, mai nou, învață chineza. Odată cei vei obține primul tău milion, vei dori să te înscrii în lista miliardarilor.
Sens are doar procesul de a deveni ideal, dar nu și scopul. Iar acest proces trebuie să îți aducă plăcere, dar nu chin.
Concurează doar cu tine
Să te compari cu alții și să dorești să îi învingi pe toți din jurul tău – e o cale directă spre moarte. E ca o luptă cu un dragon, căruia în timp ce i-ai tăiat un cap, îi cresc altele 2 la loc. Prin urmare, singura luptă pe care ți-o poți permite este cea cu tine. Dar cu anumite reguli stricte.
Vrei să fii întotdeauna primul sau vrei să ai relații bune cu toți?
Un mic secret: nu întotdeauna atingerea unui scop ne face fericit. E ca după o dezbatere aprinsă: ai ars toate argumentele, dovezile, ai făcut praf oponentul, iar după ce te-ai liniștit, te simți incomod. Și îți este rușine. Și îți este milă de acea persoană. Nu întotdeauna trebuie să-ți demonstrezi adevărul prin orice metodă. Uneori e bine să zâmbești, să te întorci și să pleci. Prețuiește relațiile și liniștea. Uneori astea sunt cele mai importante.
Tu – nu este lucrul tău
Este de înțeles că fiecare dintre noi trebuie să muncească. Avem responsabilități și trebuie să muncim pentru ca să ne putem întreține financiar. Dar nu trebuie ca munca ta să devină scopul tău în viață, chiar dacă ea îți place foarte mult. Trăiește-ți viața, practică noi activități, călătorește, descoperă noi calități în tine. Până la urma, asta va fi benefic și pentru munca ta.
Ești noros. Ești cel ales
Dacă citești aceste rânduri înseamnă că poți să citești. Ai un computer, o tabletă, un smartphone și o conexiune la Internet. Presupun că azi ai mâncat bine și că și mai bine te-ai odihnit. Seara te vei întoarce acasă, acolo unde ai apă, căldură și lumină. Felicitări! Faci parte din micul procent de lume de pe Terra care are acces la toate aceste privilegii. Reamintește-ți asta de fiecare dată când vrei să te plângi de viață și de greutățile tale.
Just for Fun
Adu-ți aminte când ultima dată ai făcut ceva care ți-a adus plăcere, satisfacție? Nimeni nu te cheamă să lași totul baltă, dar uneori îți poți permite să te alinți. Fă ceea ce-ți place, zâmbește, relaxează-te! Lasă jos toate greutățile de pe urme, tu nu ești catâr!