Erich Fromm : 30 de citate despre iubire, fericire, libertate și singurătate

Îți prezentăm 30 de citate ale marelui filozof Erich Fromm. Sunt cuvinte care îți vor da forțe noi și vor trezi în tine dorința de a te ridica atunci când ai căzut și de a zâmbi cu sufletul deschis. Cuvintele filozofului nu te vor lăsa indiferent:

Principala sarcină din viaţa unui om este să se nască, să devină ceea ce îi permite potenţialul. Cel mai important produs al efortului său este propria personalitate.
Noi nu trebuie să dăm nimănui explicaţii până când faptele noastre nu provoacă durere şi nu îi deranjează pe ceilalţi. Câte vieţi au fost distruse prin această obligaţia “de a da explicaţii”, care presupune faptul de a fi neînţeleşi, adică de a vă îndreptăţi. Lăsaţi să vă judece după faptele dvs şi după ale lor – despre adevăratele dvs intenţii orice om liber nu trebuie să dea explicaţii nimănui, decât sieşi, conştiinţei sale şi câtorva care au dreptul de a cere explicaţii.
Dacă eu iubesc, am grijă, adică particip activ în dezvoltarea şi fericirea celuilalt, înseamnă că nu sunt spectator.
Scopul omului – e să fie el însuşi, iar condiţia de a atinge acest scop este să fii om pentru tine însuţi. Nu renunţarea la sine, nici egoismul, ci dragostea faţă de sine, nu refuzul individualităţii – dar confirmarea propriului eu: iată adevăratele ţeluri superioare ale eticii umanitare.
Viaţa nu are un alt înţeles decât acela pe care i-l dăm fiecare, cu toată forţa de care suntem capabili.
Dacă omul poate trăi fără impuneri, neautomat, ci spontan, atunci el se conştientizează pe sine ca personalitate creativă şi înţelege că viaţa are un singur sens- însăşi viaţa.
Suntem ceea ce ne-am indus singuri şi ceea ce ne-au indus alţii.
Fericirea nu este un dar dumnezeiesc, ci o realizare pe care omul o dobândeşte prin munca lui interioară.
Pentru om totul e important în afară de propria viaţă şi arta de a trăi. El trăieşte pentru orice dar numai nu pentru el însuşi.
Numai un om sensibil nu poate să se abţină de la o profundă întristare faţă de tragediile irecuperabile ale vieţii. Şi bucuria, şi tristeţea – sunt trăiri de neevitat ale omului plin de viaţă.
Destinul nefericit al multor oameni este rezultatul nealegerii lor. Ei nu sunt nici vii, nici morţi. Viaţa devine ca o scândură, o ocupaţie fără valoare, iar afacerile – doar mijloc de protecţie faţă de chinurile de a fi în lumea umbrelor.
Înţelesul expresiei”a fi viu” nu este unul static, ci unul dinamic. Existenţa este acelaşi lucru cu descoperirea puterilor specifice ale organismului. Actualizarea puterilor potenţiale este calitatea înnăscută a tuturor organismelor. De aceea descoperirea potenţialului omului conform legilor naturii ar trebui văzută ca un scop al vieţii.
Compasiunea şi îngrijorarea presupun faptul că eu trăiesc în mine tot ceea ce trăieşte omul de alături. Ca urmare, în această trăire: eu cu dânsul suntem una. Toate cunoştinţele despre celălalt sunt veridice într-atât încât se bazează pe trăirea pe propria piele a ceea ce trăieşte el.
Ura este produsul vieţii neîmplinite.
Totul se va schimba când vom trece de la „a avea” la „a fi”.
Faptul că milioane de oameni împărtăşesc aceeaşi boală mentală nu îi face pe toţi sănătoşi.
Numai cine are încredere în sine îi înţelege pe cei de lângă el.
Omul este singurul animal pentru care propria sa existenţă constituie o problemă pe care trebuie s-o rezolve.
A iubi înseamnă să te angajezi fără garanţie, să te dăruieşti în totalitate în speranţa că iubirea ta va produce iubire în persoana iubită.
Iubirea imatură spune: „Te iubesc pentru că am nevoie de tine.” Iubirea matură spune: „Am nevoie de tine pentru că te iubesc.”
Lasă-ţi mintea să pornească într-o călătorie printr-o stranie lume nouă. Lasă deoparte toate gândurile de până acum despre lume. Lasă-ţi sufletul să se îndrepte într-acolo unde tânjeşti să fii. Închide-ţi ochii şi permite-i spiritului tău să se înalţe şi vei trăi cum n-ai făcut-o niciodată mai înainte.
Dreptul de a ne exprima gândurile înseamnă ceva numai dacă suntem capabili să avem gânduri proprii.
Nimeni nu poate să se implice cu adevărat în viaţă fără a fi adeseori trist.
Iubirea nu este un sentiment de care să se poată bucura oricine, indiferent de gradul său de maturitate… Tentativele omului de a iubi vor fi sortite eşecului, dacă nu va încerca, cât se poate de activ, să-şi dezvolte personalitatea deplină, astfel încât să ajungă la o orientare productivă; că satisfacţia în iubirea individuală nu poate fi atinsă fără capacitatea de a-ţi iubi aproapele, fără o autentică smerenie, fără curaj, credinţă şi disciplină. Într-o cultură în care calităţile acestea sunt foarte rare, dobândirea capacităţii de a iubi rămâne de asemenea, inevitabil, o realizare rară. Şi într-adevăr, putem să ne întrebăm fiecare câte persoane care iubeau cu adevărat am cunoscut.
De ce societatea trebuie să se simtă responsabilă numai pentru educaţia copiilor, dar nu şi pentru educaţia adultilor de orice vârstă?
A fi îndrăgostit de cineva înseamnă mult mai mult decât a fi stăpânit de un sentiment copleşitor – înseamnă a lua o hotărâre, a face o judecată, a te angaja printr-o promisiune. Dacă dragostea ar fi doar un sentiment nestatornic, n-ar exista nicio bază pentru făgăduinţa de a iubi pe cineva pe toată durata vieţii. Sentimentele vin şi se duc. Cum aş putea promite statornicie dacă m-aş baza numai pe ele, fără să mă biziuesc pe judecata minţii şi pe voinţa caracterului?
Este imposibil să iubim şi să fim înţelepţi.
Trebuie să te regăseşti în omul tău iubit, dar nu să te pierzi în el.
Oricât de straniu ar fi, însă capacitatea de a fi singur este o condiţie pentru a iubi.
Caracterul copilului este o replică a caracterelor părinţilor, el se dezvoltă ca un răspuns la caracterele lor.