Niciodată, auzi, NICIODATĂ nu striga la copiii tăi!

Un apel puternic către părinții de astăzi!

Aeroportul Domodedovo, dimineața devreme, sala de plecări, cafeneaua de la primul etaj. La masa de alături, un bărbat extrem de chipeș și un băiat de vreo cinci ani. Băiatul abia de se aude o șoaptă în timp ce se apleacă spre farfuria lui.

Urletul tatei mă face să tresar:

– Unde la toaletă?! Unde la toaletă te duci?! Te-am întrebat acum cinci minute – ce ai spus? Ce mi-ai spus, te întreb? Fă pipi în pantaloni acum, haide, fă pipi în pantaloni!!!

Mă uit cu atenție la tatăl său. Țipă atât de tare încât scuipă, țipă lung și urât, se înroșește și își strânge pumnii. Băiatul se face roșu și își apleacă și mai mult capul.

Spun încet:

– Copiii de această vârstă nu pot încă să prevadă când vor dori să meargă la toaletă. Tatăl se uită la mine cu înfocare, iar eu la el. După câteva secunde, îi aruncă băiatului un „Să mergem!!!” și își conduce fiul cu capul plecat din cafenea.

***

Tel Aviv, amiază, alea de promenadă, mulțime de oameni. Mă plimb relaxat, urmând să cumpăr o înghețată. Dintr-o dată aud strigăte, o mică mulțime se adună la balustrada care împrejmuiește plaja. Mă uit în jos. Se aude un țipăt sinistru de bărbat pe aleea din fața vestiarelor, sfâșietor:

– Lasă-mă în pace! Pleacă de lângă mine, am spus!!! Ce ți-am spus? Nu înțelegi? O vei primi de la mine!!! Pleacă de lângă mine!!! Pleacă de lângă mine!!!

Un bărbat în chiloți și șlapi strigă, tremurând și sărind, la o fetiță de vreo cinci ani. În limba rusă. Fata stă speriată în fața lui, trăgându-și capul în umeri. Nu înțeleg nimic. Nici oamenii de pe bulevard nu știu. El avansează, fata suspină lângă el. Țipetele, complet anormale, sfâșietoare, agresive, continuă. ” La o parte, am spus! Mergi alături de mine! Tu nu mă auzi! Nu înțelegi? Vrei să te pocnesc?!!!!” Fața fetei este nevăzută, având capul tras înapoi în umeri. O femeie se apropie de el, îi atinge umărul. El își revine. „Mai țipi o dată și chem poliția”, spune ea. „Du-te dracului!!! – strigă bărbatul. – Ăsta e copilul meu!!!” Dar strigătele încetează și ei se îndepărtează – el se strâmbă și se agită nervos, fata grăbită lângă el. Mi-e foarte rușine că toate acestea se întâmplă în țara mea. O mulțime de străini multicolori șoptesc și se uită în jur.

***

Aeroportul Domodedovo, noaptea, sala de sosire, controlul pașapoartelor. La coadă. Copiii sunt epuizați de așteptare. Un băiat de aproximativ cinci ani sare – din coadă – și se întoarce în coadă, mai aproape de mama sa. La un moment dat, ea îi smucește brațul cu putere, astfel încât acesta zboară într-o parte și înapoi.

Ce ți-am spus? – strigă mama. – Stai nemișcat!!! Dacă te mai miști o dată, te predau la poliție! Te vor lua!!! Acum o să le spun că te porți urât!!! Băiatul se uită speriat la polițistul de frontieră care trece și rămâne nemișcat pentru o vreme. Cinci minute mai târziu, se aude un țipăt în următoarea coadă. O blondă fragilă, frumoasă și bine îmbrăcată țipă, trăgându-și neîncetat de mână fiul, un băiețel de trei sau patru ani, foarte mic: – Ești obosit? Ești obosit???? Vrei să mergi acasă? Crezi că eu nu vreau? Te-am întrebat? Răspunde-mi, crezi că nu vreau????? Nu ți-e rușine? Eu nu sunt obosită? Pe unde să te duc acasă? El e obosit iar mama nu-i obosită!!! Ea țipă, scuipând și scuturându-și fiul, încercând să-l întoarcă cu fața la ea de fiecare dată când îl scutură. Băiatul își trase capul în umeri și încercă să nu-i întâlnească ochii.

***

Citești manuale despre orgasmele feminine și despre cum să atragi și să ții un bărbat. Citește mai bine ceva despre psihologia copilului. Cum să consolezi un copil, nu să-l sperii și să-l faci să facă pipi în pat și să se bâlbâie. Despre ce este abuzul psihologic și emoțional. Despre modul în care copiii intimidați învață să își reprime permanent necesitățile, ceea ce înseamnă că, în timp ce cresc, au o cantitate uriașă de agresivitate care se desfășoară în interiorul lor. Despre cum plâng acești copii adulți în cabinetul psihologului, amintindu-și de tine, urându-te, simțindu-și neputința față de tine, deja bătrân.

Citește despre standardele de vârstă. Despre copiii mici care nu știu când vor să meargă la toaletă – sugerându-le să facă „pipi în pantaloni” într-un loc public, cu voce tare – înseamnă să le bagi în cap un sentiment de rușine și umilință pentru totdeauna. În mod normal, un băiat sănătos de cinci ani nu poate sta nemișcat – el trebuie să se răsucească și să se miște. La fel și o fată. Despre faptul că un copil de 4 ani nu știe ce înseamnă „mult timp”, ce înseamnă „o jumătate de oră”, ce înseamnă „controlul pașapoartelor”, poate doar să simtă că dintr-o dată a fost vina lui că mama lui a fost obosită și că el, copilul, în acest caz, este el însuși obosit – pentru un motiv oarecare, este o rușine. Că o fată care nu are nici 5 ani și nici 35 de ani nu este capabilă să se supună simultan comenzilor „stai la distanță” și „mergi alături” strigate de tatăl ei nebun.

Îi oferi copilului tău o experiență de rușine, vinovăție și umilință într-o situație extremă pentru el – în loc de sprijin, confort și ajutor. Voi, adulții nenorociți, în acest moment sunteți adoptați și înfiați de copiii voștri – ei văd că adultul nu sunteți voi, pentru că adultul se descurcă bine iar voi nu. Și apoi copiii tăi încearcă de la vârsta de trei ani să se comporte ca niște adulți cu tine, pentru ca tu, atât de fragilă și de necontrolată, să nu te enervezi, să nu te sperii sau să te superi. Îți ameninți copilul, îl ameninți cu bătaia, cu poliția, cu orfelinatul – tu, cel de la care așteaptă protecție. Părinții nu sunt cei care protejează. Ei sunt cei care te pedepsesc și îți pun piedici atunci când situația este destul de complicată.

Țipi atunci când te simți neputincios, obosit, iritat și furios. În acest moment, copilul tău simte o frică paralizantă, rușine, vinovăție și neputință. În afară de asta, nu va putea învăța ce înseamnă să susțină și să ajute, să compătimească, să consoleze și să liniștească, să aibă grijă și să fie atent. El devine același tip de părinte și partener, care nu știe cum să își ajute copilul sau persoana iubită, dar știe cum să amenințe, să sperie, să certe, să rușineze și să blameze.

Nu știu când se vor epuiza generațiile de tați agresivi, cu jumătate de minte, și de mame isterice, țipătoare, care țipă la copiii lor din orice motiv. Credeți-mă – chiar dacă toate aceste personaje din viața reală pe care le-am descris își iubesc copiii undeva acolo în adâncul sufletului, va fi foarte greu pentru copiii lor adulți să creadă acest lucru.

Autor – Julia Rubleva

Urmărește Doza de Succes pe Instagram și Telegram.