O filozofie foarte simplă: Nu răni, dar nici nu răbda - #dozadesucces

O filozofie foarte simplă: Nu răni, dar nici nu răbda

Majoritatea vieții mele, involuntar, mi-am trăit-o ținând cont de o regulă nescrisă. O regulă care este ușor de respectat, care uneori este greu de pus în practică, însă care întotdeauna mi-a adus un rezultat atunci când am respectat-o de bună voie.

Această filozofie simplă sau altfel spus Legea reciprocități este mai mult cunoscută ca Regula de aur. Poate fi întâlnită în multe culturi și tradiții din întreaga lume. Iar acest lucru dă de gândit, deoarece, indiferent de localizarea geografică, mulți oameni au trăit după aceleași reguli etice și ideologii.

Chiar dacă am un respect deosebit pentru Regula de aur, până acum ea a rămas nesfârșită, deoarece nu are acele indicii despre cum să te comporți cu cei care sunt împotriva acestei doctrine.

Nu răni, dar nici nu răbda!

Un fapt stabilit: întotdeauna trebuie să ai respect și bunătate față de cei din jurul tău. Dacă cineva se comportă urât cu tine, nu trebuie să cazi la nivelul lui, dar nici nu trebuie să rabzi un asemenea comportament. Pentru că acceptând ceea ce trebuie ignorat, noi oferim șansa agresorului să creadă că comportamentul lui este corect.

În aceste cazuri, în ajutor ne vine logica pragmatică. O vorbă din bătrâni spune: „Dacă te vei opri de fiecare dată și vei arunca cu pietre în fiecare câine care latră la tine, nu vei ajunge la destinație”. Din acest motiv, trebuie să ignorăm acel comportament obraznic. Trebuie să învățăm să soluționăm conflictele în cel mai pașnic mod, fără să ne stresăm din cauza lor. Ne place sau nu, însă anume aceste situații fac parte din viața noastră. Iar ignorarea lor nu este o soluție.

Chiar dacă ești speriat sau îți este frică, trebuie să știi să te aperi. Indiferent de circumstanțe, toți trebuie să fie mai mici decât sentimentul tău de trădare sau regret pe care îl vei trăi în fiecare zi, dacă vei tăcea într-un moment când trebuie să vorbești. Dacă vom ierta și nu vom purta responsabilitatea atunci când este comisă o nedreptate, vom jertfi propria personalitate și dezvoltare a noastră ca un membru al societății.

Ține minte: de fiecare dată când ne apărăm demnitatea, trebuie să ținem cont că nu ne va fi mai ușor, însă cu fiecare mică victorie asupra nedreptății, curajul și încrederea noastră vor crește tot mai mult.

Sursa

Ai găsit o greșeală? Selecteaz-o și apasă Ctrl+Enter.

Urmărește Doza de Succes pe Instagram și Telegram.

Mulțumim!

Editorii noștri au primit o notificare.