Trucuri care te vor ajuta să îi cucerești pe cei din jur - #dozadesucces

Trucuri care te vor ajuta să îi cucerești pe cei din jur

Pentru a crea o impresie plăcută, trebuie doar să știi că îți controlezi emoțiile și mimicile feței și să alegi un model de comportament.

1. Zâmbește

Ne este de ajuns doar 0,1 secunde pentru a privi chipul unui om și pentru a ne face o părere despre el. Adică, prima impresie pe care cineva și-o face despre noi depinde de emoțiile și trăsăturile feței noastre. Potrivit unui studiu, fața unui candidat poate spune dacă ar putea să câștige într-un scrutin electoral. Iar alt studiu a arătat că cei a căror față nu a inspirat încredere, nu au primit un credit la bancă. Și asta în ciuda faptului că persoana respectivă avea un istoric bancar respectabil.

Cu cât mai fericiți suntem, cu atât mai mult oamenii au încredere în noi și au o atitudine mai bună față de noi. Zâmbetul – este cheia simpatiei. Și dacă prima impresie este negativă, oricum avem șansa să creăm o relația cu acea persoană. Dacă îl vei fermeca, el își va schimba părerea negativă despre tine. Fii prietenos și zâmbește-le oamenilor atunci când îi întâlnești.

2. Nu îți fie frică să vorbești

Să fii pe placul oamenilor – e o calitate frumoasă de care avem nevoie în viață. Antreprenorii comunicabili obțin mai ușor succes, iar angajații cu abilități dezvoltate de comunicare mai ușor urcă pe scările carierei. În zilele noastre, comunicare este extrem de importantă, din acest motiv, foarte multe companii au renunțat la structura ierarhică.

Nu întotdeauna ne este ușor să începem să vorbim cu străinii și să menținem subiectul. Chiar dacă ți se pare că ești o persoană introvert care nu are șanse, trebuie doar să te antrenezi mai mult.

3. Ridică sprâncenele

Trei lucruri care transmit creierului nostru că acea persoană nu este periculoasă, sunt: zâmbetul lui, capul ușor aplecat într-o parte și sprâncenele ridicate. Atunci când comunicăm, involuntar ridicăm și coborâm sprâncenele. Se întâmplă acest lucru pentru o secundă. Ai grijă să nu exagerezi.

4. Ascultă 

Manifestă un interes sporit pentru ceea ce îți spune o persoană. Fiecare dintre noi este interesant în felul nostru și aproape din fiecare discuție putem învăța ceva util și benefic.

Însă dacă totuși ceea ce îți povestește nicidecum nu îți captează atenția, încearcă să observi irisul interlocutorului tău. Un asemenea contact îndelungat îl va face pe interlocutor să creadă că ești cu adevărat captivat de ceea ce îți relatează.

5. Laudă

Însă nu confunda cu lingușirea. Dacă o persoană strălucește din interior, spune-i despre asta. În primul rând, este o metodă bună de a începe o discuție. Iar în al doilea rând, el va simți o simpatie față de tine, datorită complimentului și își va împărți bucuria. Toți vor fi mulțumiți.

6. Caută puncte comune

Încearcă să faci asta chiar dacă gândurile voastre de cele mai multe ori nu coincid. Ascultă-i părerea, fără să îl întrerupi. S-ar putea la un moment dat să fii de acord cu ceea ce spune.

7. Repetă limbajul corpului interlocutorului tău

Dacă interlocutorii repetă gesturile și mimica unul celuilalt, înseamnă că a fost creată o legătură între cei doi. În așa mod poți să observi cât de bine vă ascultați. Schimbă-ți puțin poziția și vezi dacă acea persoană a făcut la fel.

8. Pune întrebări personale

Utilizează acest truc dacă vrei să creezi mai repede această legătură între tine și acea persoană. Funcționează și invers. Povestește ceva personal despre tine pentru a căpăta încrederea interlocutorului. Însă nu abunda în detalii. Oferă această informație proporțional.

Sursa

Ai găsit o greșeală? Selecteaz-o și apasă Ctrl+Enter.

Urmărește Doza de Succes pe Instagram și Telegram.


Mulțumim!

Editorii noștri au primit o notificare.